Pastorala Sfântului Sinod în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2017[2017-03-01]de Gheorghe AnghelCOPERTA past ortodox 2016 final.cdr PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE, Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, sărbătorim biruinţa asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credinţă şi de la dreapta vedere a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lume. Potrivit Sfintei Tradiţii a Bisericii, icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului celui viu şi nevăzut, care S-a făcut om (cf. Coloseni 1, 15). Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, la plinirea vremii. Părinţii Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtaţi şi luminaţi de Duhul Sfânt, au fost încredinţaţi adeseori prin minuni şi experienţe duhovniceşti neîndoielnice de adevărul şi puterea harică a sfintelor icoane. Dealtfel, potrivit Sfintei Tradiţii, prima icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, care a fost trimisă regelui Avgar al Edesei. Prin venirea lui Mesia – Hristos pe pământ, „la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), a fost dezlegată opreliştea dată lui Moise de a nu face „nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus şi din câte sunt pe pământ, jos” (Ieşirea 20, 4). Interdicţia din Vechiul Testament era una pedagogică şi temporară pentru a nu se cădea în idolatrie, deoarece Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri nu luase chip de om pe pământ. Însă, pentru noi, creştinii, icoana Domnului Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, este mărturie şi mărturisire a Întrupării Sale, după cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane a fost formulată, în mod deplin, la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787, de la care se împlinesc anul acesta 1230 de ani. Această învăţătură este în deplin acord cu Sfânta Scriptură şi cu Sfânta Tradiţie, întrucât se fundamentează pe dogma hristologică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sinodul afirmă că Sfânta Scriptură şi sfânta icoană se „arată” şi „se explică” reciproc. Imaginea vizuală are aceeaşi valoare cu imaginea verbală. Aşa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel şi icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conţinutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într-un mod integral şi concentrat, care se adresează „faţă către faţă” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune – rugăciune cu Preasfânta Treime şi cu toţi sfinţii. Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul al VII-lea ecumenic afirmă că „cinstea arătată icoanei trece asupra prototipului, iar cel care venerează icoana venerează persoana pe care aceasta o înfăţişează”[1]. Astfel, sfintele icoane fac posibilă comuniunea harică între persoanele reprezentate şi credincioşii care le cinstesc şi se roagă în faţa lor. Un alt eveniment important în care s-a confirmat şi reafirmat rolul, sensul şi importanţa artei sacre sau liturgice în viaţa Bisericii a fost Sinodul de la Constantinopol, din anul 843. Făcând trimitere directă la imaginea reprezentată în icoană, Synodicon-ul acestui Sinod proclamă pomenirea veşnică a celor care cred, dovedindu-şi spusele prin scrieri şi acţiunile prin reprezentări, pentru răspândirea şi afirmarea adevărului prin cuvinte şi prin icoane[2]. Tot în acest document sinodal se subliniază faptul că icoana participă la sfinţenia şi harul prototipului ei şi, de aceea, icoana sfinţeşte ochii celor credincioşi şi tămăduieşte bolile sufleteşti şi trupeşti ale celor care le cinstesc. La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin spune că „harul lui Dumnezeu se odihneşte deasupra icoanei”, pentru că „în timpul vieţii lor sfinţii erau plini de Duh Sfânt. La fel şi după moarte harul Sfântului Duh rămâne pururea în sufletele lor, în trăsăturile şi sfintele lor chipuri, iar aceasta nu prin fire, ci ca urmare a harului şi a lucrării divine”. Iar pentru a face posibilă întâlnirea prin rugăciune şi prin harul Duhului Sfânt, reprezentarea lui Hristos, a sfinţilor şi a evenimentelor Istoriei Sfinte trebuie să exprime cu fidelitate realitatea istorică. Rostul de a fi al icoanei este acela de a-i arăta pe moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu, pe cei care o caută, o pregustă şi o prefigurează încă din timpul vieţii lor pe pământ. Şi cu toate că sfinţii pictaţi pe icoane sunt deosebiţi între ei la chip, au totuşi ceva comun şi anume aureola sau nimbul de lumină. Aureola este semnul văzut al slavei dumnezeieşti din Împărăţia cerurilor, care nu se poate vedea cu ochii trupeşti, dar care se află tainic prezentă în sufletul şi trupul sfinţilor. De aceea, icoana este şi o vedere prin credinţă a Împărăţiei lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu element estetic şi didactic în Biserică. Iubiţi fii duhovniceşti, Sfânta Scriptură ne învaţă că omul este icoana vie făcută de Dumnezeu după chipul Fiului Său. Aşa cum icoana exprimă într-un mod văzut slava nevăzută a prototipului său ceresc, tot astfel şi omul, „icoana” văzută a lui Dumnezeu, a fost făcut de Creator „după chipul Său” (Facere 1, 27) ca să se reflecte, în om şi prin el, lumina cea necreată şi neapusă a Dumnezeirii sau frumuseţea preaslăvită şi negrăită a Celui nevăzut. Întrucât Ortodoxia este atât mărturisirea adevărului unirii dumnezeirii şi a omenităţii în Persoana Domnului Iisus Hristos, cât şi mod de cunoaştere şi de trăire în arvună a slavei Împărăţiei cerurilor, noi, creştinii, suntem datori să mărturisim dreapta credinţă şi să căutăm „sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Totodată, trebuie să armonizăm dreapta mărturisire şi preamărire a lui Dumnezeu cu iubirea milostivă faţă de aproapele nostru, care este chipul lui Hristos îndreptat spre noi (cf. Mt. 25, 40). Întrucât fiecare om este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, iubind pe aproapele nostru, iubim şi pe Dumnezeu. Astfel, sfânta icoană ne arată „calea” iubirii milostive faţă de toţi oamenii, pe care a mers Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut Om şi pe care au mers apoi oamenii credincioşi şi sfinţi care s-au îndumnezeit, urmându-L. Cine ajută pe cel ce are nevoie de ajutor, acela iubeşte pe Hristos Care Se identifică cu toţi oamenii aflaţi în suferinţă, zicând: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Întrucât în 2017 se împlinesc 1230 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al sfintelor icoane, al icona- rilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Întrucât sfintele icoane sunt reprezentări vizibile ale unor realităţi tainice, nevăzute şi cereşti, rostul sfintelor icoane este să ne înalţe sufletul spre pacea, bucuria şi slava Împărăţiei cerurilor. De aici marea responsabilitate ce-i revine pictorului iconar. Potrivit Sinodului al VII-lea ecumenic „pictorului îi aparţine doar natura tehnică”, în timp ce diataxis, compoziţia sau forma artistică, depinde, în mod evident, de ce au hotărât Sfinţii Părinţi. Dumnezeu a descoperit Sfinţilor Părinţi prin experienţe duhovniceşti ceea ce trebuie să redea icoana prin culori. Ei contemplau prototipul şi apoi exprimau, în limbajul picturii, modelul sau chipul. Iar acele prototipuri care au fost descoperite Sfinţilor Părinţi sunt rememorate în icoana ortodoxă, trezind în conştiinţa privitorilor stări spirituale sfinte. La rândul lor, pictorii iconari primeau şi pictau icoanele după îndrumările venite de la Duhul Sfânt prin Sfinţii Părinţi, încât ei, ca martori şi mărturisitori iconografi, nu se reprezentau şi nu se mărturiseau pe ei înşişi, ci erau mărturisitorii lui Dumnezeu Cel Întrupat şi ai sfinţilor Săi. Aşadar, scopul vieţii duhovniceşti creştine este să devenim şi noi sfinţi, icoane vii ale lui Iisus Hristos, înnoiţi şi transformaţi sau transfiguraţi de El prin harul Duhului Sfânt, pregustând slava dumnezeiescă, având ca înaintemergători pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe toţi Sfinţii Săi.[3] Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948-1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Central Misionar. Aşa cum în Biserica primară, prisosul unora plinea lipsa altora şi „nimeni nu era între ei lipsit” (Fapte 4, 34), tot astfel şi acum Biserica Ortodoxă Română îndeamnă la dărnicie şi întrajutorare frăţească pentru a susţine multiple activităţi spre binele şi folosul credincioşilor ei din ţară şi din diaspora. La nivel naţional, bisericesc, social, liturgic, pastoral, misionar şi cultural, aceste activităţi sunt de o importanţă majoră. Darul în bani care va fi colectat acum, în Duminica Ortodoxiei şi în următoarele trei duminici, până la 26 martie, va fi folosit pentru construirea de lăcaşuri de cult din parohiile mici şi sărace, pentru întreţinerea aşezămintelor social-filantropice din ţară şi de peste hotare, pentru sprijinirea şi iniţierea unor activităţi spirituale şi culturale pentru apărarea şi promovarea dreptei credinţe, dar şi pentru păstrarea identităţii etnice a românilor de pretutindeni şi pentru ajutorarea parohiilor şi a familiilor sărace ş.a. Dorindu-vă să folosiţi cu mult spor duhovnicesc vremea Marelui Post ca pregătire pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi şi să vă dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Cu părinteşti binecuvântări şi doriri de tot binele, PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD, †D A N I E L, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române † Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei † Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului † Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului † Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei † Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului † Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor † Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale † Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord † Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi † Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal † Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului † Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor † Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei † Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului † Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului † Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului † Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei, Arhiepiscopul Aradului † Corneliu, Episcopul Huşilor † Lucian, Episcopul Caransebeşului † Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului † Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei † Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor † Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei † Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului † Ambrozie, Episcopul Giurgiului † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor † Visarion, Episcopul Tulcii † Petroniu, Episcopul Sălajului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei † Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia) † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei † Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande † Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei † Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal † Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor † Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor † Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului † Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei † Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului † Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului † Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei [1] Leonid Uspenski, Teologia Icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 84-85 [2] Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008, p. 140. [3] Cf. Pavel Florenski, Iconostasul, trad. de Boris Buzilă, Editura Anastasia, 1994, pp. 160-161. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1083, Ultimul acces: 2026-09-30 05:46:30
|
Timp total: 0.04s...
[]:1