Un alt Cardinal despre împărtăşirea divorţaţilor-recăsătoriţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un alt Cardinal despre împărtăşirea divorţaţilor-recăsătoriţi

[2017-02-15]
Cardinalul Francesco Coccopalmerio
15.02.2017, Vatican (Catholica) - Conducătorul departamentului Vaticanului responsabil cu interpretarea legilor ecleziale a afirmat că persoanele divorţate şi recăsătorite care doresc să îşi schimbe situaţia dar nu pot, ar putea fi primite la Împărtăşanie fără să trăiască în abstinenţă (ca frate şi soră).
„Biserica ar putea admite la Spovadă şi la Euharistie credincioşii care se găsesc în uniuni ilegitime când sunt îndeplinite două condiţii esenţiale: doresc să îşi schimbe situaţia, dar nu pot să îşi îndeplinească această dorinţă”, susţine Cardinalul Francesco Coccopalmerio, de 78 de ani, în broşura sa intitulată „Capitolul opt din exortaţia apostolică post sinodală Amoris laetitia”, publicată săptămâna trecută. Cardinalul este preşedintele Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative. Broşura, publicată de Editura Vaticanului şi prezentată pe 14 februarie la o conferinţă de presă din Vatican, oferă viziunea sa despre document „Amoris laetitia”. Intenţia este să expună „bogatul mesaj doctrinal şi pastoral” al exortaţiei Papei Francisc, apărută anul trecut.
Parte a motivaţiei pentru a scrie acest text, a spus prelatul, este faptul că cel de-al optulea capitol „a fost judecat fie negativ, fie cu o anumită rezervă”. În text, Cardinalul citează intens din „Amoris laetitia”, spunând că în capitolul 8 se vede clar ilustrată atât doctrina Bisericii despre căsătorie, cât şi condiţiile în care, datorită gravelor repercusiuni, cuplurile ce trăiesc în uniuni iregulare ar putea primi Împărtăşania. Reafirmă învăţătura Bisericii privind indisolubilitatea căsătoriei şi subliniază că Biserica nu trebuie în nici un caz „să renunţe la a propune idealul deplin al căsătoriei, planul lui Dumnezeu în toată măreţia sa”. „Orice formă de relativism sau un respect excesiv în momentul propunerii lui ar fi o lipsă de fidelitate faţă de Evanghelie şi de asemenea o lipsă de iubire faţă de Biserică.”
Prelatul subliniază însă că, în linie cu „Amoris laetitia”, există numeroşi factori complecşi care contribuie la faptul pentru care eşecurile în căsătorie şi uniunile iregulare sunt atât de răspândite, precum abandonarea de către unul dintre soţi, stigmatele culturale şi alţi „factori atenuanţi”. Cardinalul indică spre paragraful 301 din „Amoris laetitia” în care se spune: „nu mai este posibil a spune că toţi cei care se află în vreo situaţie aşa-numită ‘iregulară’ trăiesc în stare de păcat de moarte, lipsiţi de harul sfinţitor”. Referindu-se la situaţiile iregulare, exortaţia, în opinia sa, „se referă la toţi cei care sunt căsătoriţi doar civil sau trăiesc în uniuni de facto sau sunt legaţi de o căsătorie canonică anterioară”.
Citând mai departe din acel paragraf, Cardinalul a spus: „un subiect poate să ştie foarte bine regula, dar să aibă o mare dificultate din a înţelege ‘valorile ei inerente’, sau să fie într-o situaţie concretă ce nu îi permite să acţioneze diferit şi să decidă altceva fără să mai păcătuiască […]; pot exista factori care îi limitează capacitatea de a lua o decizie”. Dând un exemplu de o situaţie în care o persoană poate să fie deplin conştientă de iregularitatea situaţiei, dar să se confrunte cu o mare dificultate în schimbarea ei din teama de a nu cădea într-un păcat mai mare, Cardinalul Coccopalmerio a indicat spre cupluri aflate într-o nouă uniune, care nu se pot separa datorită unor „motive grave”, precum educarea copiilor lor.
A folosit şi exemplul unei femei care trăieşte în concubinaj cu un bărbat şi cu cei trei copii ai lui, care au fost abandonaţi de prima soţie. Cardinalul a explicat că femeia l-a salvat pe bărbat „dintr-o stare de profundă disperare, probabil din ispita sinuciderii”. Cuplul este format de 10 ani, având împreună un copil, femeia făcând sacrificii deosebite să ajute şi la creşterea celorlalţi trei. În timp ce femeia în situaţia ipotetică „este deplin conştientă că se află într-o situaţie iregulară” şi „şi-ar dori în mod onest să îşi schimbe viaţa, evident nu poate”, a spus prelatul, explicând că dacă l-ar părăsi, „bărbatul s-ar întoarce la situaţia anterioară, iar copiii ar fi lăsaţi fără o mamă”. A-l părăsi ar însemna deci pentru femeie a eşua din sarcina ei faţă de persoane inocente, adică faţă de copii. Din această cauză, susţine Cardinalul Coccopalmerio, „este evident că nu l-ar putea părăsi fără ca un nou păcat” să fie comis.
Vorbind despre abstinenţă, Cardinalul a amintit de exortaţia apostolică „Familiaris consortio” a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, din 1981. În respectivul document, Pontiful polonez învăţa că divorţaţii recăsătoriţi, care nu pot satisface obligaţia de separare, pot primi dezlegare în Spovadă, ceea ce le-ar deschide accesul la Împărtăşanie, doar dacă îşi asumă trăirea în abstinenţă totală – adică să ducă o viaţă de frate şi soră. Pentru Cardinalul Coccopalmerio însă, în timp ce cuplurile care pot face aşa ceva, ar trebui să o facă, pentru celelalte ispita infidelităţii creşte cu cât un cuplu se abţine mai mult de la relaţii intime, provocând potenţial un mai mare rău copiilor. Se referă aici la nota 329 din „Amoris laetita”, care trimite la „Familiar consortio”, şi citează din „Gaudium et spes”: „nu este rar ca fidelitatea să fie pusă în pericol şi să poată fi compromis binele copiilor” atunci când se merge pe calea abţinerii de la relaţii sexuale.
Cardinalul Coccopalmerio subliniază că în timp ce pentru el dorinţa de schimbare a propriei situaţii în ciuda incapacităţii de a o face este îndeajuns pentru a primi Împărtăşania, condiţiile trebuie „discernute cu atenţie şi cu competenţă” de către autoritatea eclezială, care în mod normal ar fi preotul paroh al cuplului, care ştie cuplul „mai direct” şi poate astfel să ofere călăuzirea adecvată. Pentru Cardinal, singurul caz în care un cuplu aflat într-o situaţie iregulară poate fi refuzat la Împărtăşanie este atunci când „ştiind că sunt într-un păcat grav şi fiind capabili de schimbare, nu au dorinţa sinceră” de a proceda astfel. De asemenea a sugerat că ar fi „necesar, sau cel puţin util”, un birou diecezan însărcinat cu consilierea în situaţii maritale dificile.
Cardinalul Coccopalmerio a fost absent de la conferinţa de presă de ieri, lucrarea sa fiind prezentată de Orazio La Rocca, pr. Maurizio Gronchi, pr. Giuseppe Costa SDB şi Alfonso Cuateruccio. Cardinalul, aminteşte CNA în materialul pe care se bazează această ştire, se înscrie în linia prelaţilor care susţin că „Amoris laetitia” deschide poarta spre primirea la Împărtăşanie a divorţaţilor recăsătoriţi. Conferinţele Episcopale din Germania şi Malta au susţinut similar, vorbind de o schimbare. Alţi Episcopi, printre care glasul cel mai notabil este al Cardinalului Gerhard Müller, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a explicat în repetate rânduri că „Amoris laetitia” este în continuitate cu învăţătura Bisericii.
Observând diferenţele dintre declaraţiile Cardinalului Müller, respectiv Coccopalmerio, dr. Edward Peters, profesor de drept canonic la Seminarul Major american „Preasfânta Inimă”, scrie: „Doi Cardinali, aflaţi în vârful Bisericii în spaţiul ţinând de interpretarea canonică şi protejarea doctrinei şi moralei, sunt în opoziţie publică, directă şi diametrală unul cu celălalt pe o problemă crucială canonico-sacramentală. Această diviziune nu poate să dureze.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1225, Ultimul acces: 2026-09-28 18:22:01