MARSUL PRO-VITA DE LA CLUJ[2017-02-10]Colegii de la Cluj ne-au transmis un mesaj extraordinar. 20.000 de clujeni au iesit in strada pledind cauza copiilor nenascuti si dreptul lor la viata. Ii felicitam. Iata mesajul lor:Acum ori niciodata! Protestele astea nu avem cum sa le oprim. Nu a existat nici o perioada în care să "nu poţi face nimic". Chiar si in cea mai neagră perioadă a umanităţii, cei buni au continuat să facă binele şi prin urletele descreierate a celor răi, ei riscau şi îndrăzneau să promoveze adevărul. Aceştia sunt eroii şi sfinţii noştri. Câti au schimbat ceva? In viaţa lor, mulţi n-au văzut nici o schimbare. Dar sacrificiul lor a dat roade şi ce contează e că au făcut ce au putut. Poate nu este cea mai buna propunere, am fi foarte incantaţi să apară una mai bună, dar pana atunci, consider ca "acum sau niciodată", profităm de momentum, profităm de acest moment cand lumea a hotarăt că "vrea ceva" să ducem adevărul în faţă. Cred ca nu degeaba a deschis Domnul calea pentru ca bannerul nostru- care a apărut si la televiziune - sa jungă să conducă masa. Nu e suficient sa ne luptam împotriva CNA, DNA, PSD, PNL, OUG etc etc. Dar care este scopul mai larg?? Niciun roman (aproape) nu-l recunoaşte si nu-l auzi din nicio parte! Corupţia începe de la şpăgile din spitale, si la poliţie, si la şcoala, de la apartamentele si casele care se închiriază fără a fi declarate şi de la "OUG" din 26.12.1989 care a legalizat omorul copiilor nenăscuţi ca să ne fie nouă viaţa mai uşoară. Corupţia începe in pântec, in casa, in familie, in şcoala, in stradă. ROMÂNII nu văd asta şi nici nu stiu câti înţeleg. Dacă nu mai vrem corupţie la scala largă trebuie să schimbăm mentalitatea şi să readucem pe prim plan valorile Creştine, unappologetically! La noi, problema nu este doar ca avortul este legal ci că avem o mentalitate avortivă. Si cei mai crestini Crestini si-ar ducea fiica la avort daca este necăsătorită. Consiliez femei in mod regular si una dupa alta spun ca stiu ca isi omoară copilul si ca este păcat grav (eu nu le induc aceste idei deoarece noi avem deschidere in clinică doar ca sa oferim ajutor) Cupluri si mame care stiu ce fac, stiu ca e grav, dar fac pentru ca este legal! Cand nu pui valoare pe viata propriului copil cine sa pună valoare pe viata ta? Toată mizeria din tara aceasta provine din cauza ca nu dăm 2 bani pe viaţă. De aceea, din nou si maine, vom ieşi in strada cu mesajele pro-viata. De data asta se alătura si Iasi. Normal ar trebui si Bucureşti, si TM si o grămada de alte oraşe! Nu ca sa participam ci ca sa transmitem si sa promovam adevărul. Sa propunem o adevarata soluţie. Din nou, nu a existat o singură perioadă in umanitate in care a spune adevarul nu a fost o opţiune, in care cei buni să nu poată să facă un bine. Pentru cine doreşte www.dropbox.com/sh/u6nldywhmmkylej/AAAmwFMRmKKtCa2KS-b37XNha?dl=0 Sursa: www.alianta-familiilor.ro Contor Accesări: 1844, Ultimul acces: 2026-09-29 09:26:30
|
Timp total: 0.04s...
[]:1