Pr. Petru Dâncă: Viaţa sfântului Leopold MandicĚ?[2017-02-06]06.02.2017, Roman (Catholica) - La Editura Serafica a apărut, de curând, în colecţia Vieţile Sfinţilor, cartea Viaţa sfântului Leopold MandicĚ?. Sfântul Reconcilierii, de pr. Petru Dâncă. Cartea, format 12×19, cu 100 de pagini, poate fi comandată la preţul de 10 lei de pe www.edituraserafica.ro, sau scriind la edituraserafica@yahoo.com. Redăm prezentarea semnată de Fr. Carol-Daniel Sabău.Nu mulţi ştiu că Padova adăposteşte, alături de Sfântul Anton, un alt mare sfânt al timpurilor prezente, anume pe Sfântul Leopold Mandić, frate capucin, care, asemenea lui Anton, şi el şi-a părăsit ţara natală, Croaţia, pentru a-şi găsi în Padova menirea rânduită de Dumnezeu. Aşadar, cartea ne prezintă viaţa unuia dintre sfinţii contemporani, pe Leopold Mandić, cel care a trăit între anii 1866-1942, fiind ridicat la cinstea altarelor în anul 1983. Viaţa sfântului Leopold Mandić este definită cu certitudine de apostolatul iertării. Nu e o întâmplare că Papa Francisc, cu prilejul inaugurării Jubileului Milostivirii, atunci când a trimis în lume „misionarii milostivirii”, a dorit ca la celebrare respectivă să fie expuse relicvele Sfântului Leopold Mandić, alături de cele ale lui Padre Pio. Aşadar, fratele capucin a încarnat în viaţa sa, fără rest, parabola Tatălui milostiv care îl aşteptă pe „fiul risipitor”. Viaţa şi carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acurateţe şi simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă şi însoţirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc. Bunăoară, slujirea sa în Sacramentul Reconcilierii a căpătat desăvârşire prin ascultarea şi disponibilitatea faţă de planul lui Dumnezeu, cu toate că visul său, dintotdeauna, a fost să refacă unitatea creştinilor, provenind dintr-un spaţiu multireligios. Aptitudinile sale sacre nu se limitau doar la dârzenia din confesional, ci mai ales în dialogul inimos purtat cu cei depărtaţi de Biserică sau în a pătrunde secretele vieţii, având şi darul profeţiei. Părintele Leopold, cu toate că o bună parte a vieţii a trăit nevăzut îndărătul unui confesional, reprezintă o fereastră deschisă pentru a înţelege sensurile vieţii. Cuvintele, gesturile, reacţiile neaşteptate, răspunsurile, ce ne sunt descrise şi relatate în biografia de faţă, sunt mai mult decât simple episoade din viaţa unui sfânt, ele reprezintă indicii sigure care ne îngăduie să înţelegem lumea noastră interioară şi, fără îndoială, drumul pe care sufletul nostru trebuie să înainteze. Aşadar, volumul ne propune cunoaşterea temeinică a vieţii unui sfânt contemporan şi, ca adaos ilustrativ, să ne recunoaştem în „sfântul reconcilierii”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1164, Ultimul acces: 2026-09-30 00:34:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1