Rugăciune ecumenică pentru unitatea creştinilor la Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Rugăciune ecumenică pentru unitatea creştinilor la Cluj

[2017-01-24]
23.01.2017, Cluj (Catholica) - În cadrul manifestărilor dedicate Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor – care, anual, între 18-25 februarie, unesc în rugăciune ecumenică creştinii din întreaga lume -, în Eparhia de Cluj-Gherla s-au organizat şi în acest an programe spirituale cu participarea invitaţilor de diferite confesiuni. La nivel eparhial s-a organizat la Cluj-Napoca joi, 19 ianuarie 2017, o Seară Ecumenică de Rugăciune, în capela Sfântul Iosif din incinta Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu. S-au unit în rugăciune, împreună cu invitaţii de diferite culte şi confesiuni, Episcopul eparhial, PS Florentin Crihălmeanu, preoţi şi persoane consacrate şi numeroşi credincioşi clujeni, aflăm de pe EparhiaClujGherla.ro.
Programul, coordonat de pr. Daniel Avram, consilier cu mass-media şi ecumenismul, a cuprins un oficiu de rugăciune cu participarea studenţilor Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”, urmat de alocuţiuni ale invitaţilor, având ca punct de plecare comun tema din acest an a Octavei, „Iubirea lui Cristos ne constrânge” (cf. 2Corinteni 5,14-20), şi textele de referinţă propuse de Bisericile creştine din Germania, ţara Reformei luterane. Din Biserica Ortodoxă, a cuvântat pr. Iustin Tira, vicar eparhial, reprezentant al IPS Andrei Andreicuţ. Părintele a reamintit tema Octavei, care, „constatăm cu strângere de inimă că este tot mai actuală şi mai necesară, pentru că în fiecare an se înmulţesc conflictele armate şi războiul, care aduc crime şi atrocităţi” iar „prigoana şi crima împotriva credinţei creştine şi a creştinilor însoţesc îndeaproape atrocităţile şi războaiele”.
„După căderea regimului comunist ateu, cel puţin până acum, ţara noastră, din mila lui Dumnezeu, a fost ocrotită de aceste primejdii cumplite, nu ‘pentru drepturile noastre’, cum spunem într-una din rugăciunile Liturghiei Sf. Vasile cel Mare, că nu am făcut ceva bun pe pământ, ci ‘pentru mila şi îndurările pe care Dumnezeu le-a revărsat cu prisosinţă peste noi’. Dar mila şi îndurarea lui Dumnezeu sunt cele la care ni se cere şi nouă răspuns. Ce fel de răspuns aşteaptă de la noi Dumnezeu ne luminează cuvântul Sf. Apostol Pavel: slujirea împăcării şi cuvântul împăcării. Dacă în faptele pe care le săvârşim se regăseşte cuvântul credinţei pe care o mărturisim, înseamnă că ne păstrăm, în familia lui Dumnezeu, în cea mai înaltă dintre toate demnităţile de pe pământ şi din cer, de mici fraţi ai lui Isus şi de a fii ai Părintelui ceresc”.
Din Biserica Romano-Catolică, a rostit un cuvânt de învăţătură pr. Vereş Stelian, de la Decanatul Cluj-Dăbâca al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia: „Citim în Sfânta Evanghelie a lui Ioan: ‘Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele, cel care rămâne în Mine şi Eu în el acela aduce rod mult, pentru că fără Mine nu puteţi face nimic’. Aceasta este învăţătura pe care Isus Cristos ne-o oferă, şi ştim că El este centrul şi izvorul întregii noastre credinţe… Putem să ne punem întrebarea, cu Apostolii din Faptele Apostolilor: ‘Ce să ne facem, fraţilor?’ Răspunsul este, cu siguranţă, următorul: să învăţăm din trecut şi să privim împreună spre Cristos. Să ne deschidem inimile spre un dialog adevărat. Să respectăm Persoana lui Isus, pentru că nu este doar o idee, un simbol, un erou din mitologie sau o idee filozofică. Ci Isus Cristos este o persoană istorică şi divină concretă, despre care avem cunoştinţă adevărată, substanţială, care şi astăzi trebuie să fie norma, sufletul şi speranţa noastră”.
Din Biserica Reformată, a adresat câteva cuvinte pastorul Tibor Kiss, reprezentant al Episcopului Kató Béla al Eparhiei Reformate a Ardealului: „Gândul principal al săptămânii de rugăciune este determinat de două mesaje centrale: concentrarea asupra problemelor Bisericii contemporane şi atenţia deosebită la consecinţele dureroase ale nedoritei schisme. Domnul prin Cristos a împăcat lumea cu Sine şi noi trebuie să ne împăcăm cu El şi împreună să promovăm serviciul de reconciliere încredinţat nouă. ‘Puternică cetate’, scrie Domnul, ‘armă împotriva duşmanilor noştri’, cântăm împreună cu Luther. Puterea noastră constă în faptul că Domnul nostru trimis de Dumnezeu este Mântuitorul, Împăratul Păcii, care a venit la noi şi este invitat şi astăzi să ne dea pace, între noi, în Europa şi în întreaga lume.”
În continuare, a fost invitat la amvon pastorul Valentin Tartamuş, care a spus: „Esenţa Evangheliei Dumnezeului nostru este iubire, iertare, şi împăcare. Creatorul, Dumnezeul nostru, ne iubeşte atât de mult încât şi-a trimis singurul Fiu să moară din dragoste pentru noi, ca să lucreze împăcarea între noi şi Dumnezeu”. „Evenimentul de astăzi, sunt convins, va fi consemnat în istorie ca o întâlnire ecumenică de reconciliere între creştini, după câteva sute de ani în care Biserica lui Cristos a trăit divizată. Ceea ce s-a săvârşit astăzi, aici, mă rog ca să fie înscris în marea Carte a faptelor bune, Cartea care este deschisă înaintea Tronului de har al Domnului”.
În încheiere, Preasfinţia Sa Florentin a mulţumit oaspeţilor „care au răspuns invitaţiei de a ne ruga împreună şi de a împlini astfel porunca Mântuitorului, ‘ca toţi să fie una’. Este frumos când ascultăm aceeaşi temă cu diferite modalităţi de abordare: fragmentul pe care l-am ascultat începe foarte puternic, cu un imperativ: ‘Caritatea lui Cristos ne îndeamnă’ – ‘Caritas Cristi urgent nos’… caritatea lui Cristos, iubirea lui Cristos, bunăvoinţa lui Cristos, ne grăbeşte, ne face să nu fim nepăsători, să ieşim dintr-o stare de neglijenţă faţă de fraţii noştri şi ne întrebăm pentru ce? – tocmai pentru că Dumnezeu şi-a împlinit misiunea.” Programul din capela Sf. Iosif s-a încheiat prin vizionarea unor imagini ce au ilustrat preocuparea Papei Francisc pentru unitate. În încheiere Episcopul, invitaţii, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii şi-au strâns, cu bucurie, mâna, dându-şi unii altora „salutul păcii”.
La Bistriţa, şi în acest an, în fiecare după-amiază, programul Octavei s-a desfăşurat într-o altă biserică, după rugăciune urmând predici în limbile română, germană şi maghiară, susţinute de: pr. Alexandru Vidican, protopop ortodox; pr. Ioan Frişan, protopop greco-catolic de Bistriţa; pr. Gered Peter, decan romano-catolic; pastorul reformat Andras Peter; pastorul evanghelic Johann Dieter Krauss; pastorul evanghelic Zoltan Toth; preoţii ortodocşi Tudor Mudure şi Marius Pintican. Serile de rugăciune au început la Bistriţa miercuri, 18 ianuarie, în organizarea Bisericii Evanghelice. Au urmat, ca organizatori, Biserica Lutherană maghiară, Biserica Reformată, Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă – „Coroana”, Biserica Greco-Catolică – parohia Bunavestire, iar marţi, 24 ianuarie, rugăciunea ecumenică se va face din nou în Biserica Ortodoxă.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1640, Ultimul acces: 2026-09-26 21:15:32