IPS Ciprian: De câte ori primim o binefacere din partea lui Dumnezeu se cuvine să-I mulţumim cu recunoştinţă[2017-01-16]de Iulian DumitrascuÎn Duminica a 29-a după Rusalii, 15 ianuarie 2017, credincioşii din Buzău au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în biserica Buna Vestire – Banu din oraş. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei, după cum ne-a precizat Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtător de cuvânt al Eparhiei. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat semnificaţiile fragmentului evanghelic citit la Sfânta Liturghie care ne-a înfăţişat minunea vindecării celor zece leproşi (cf. Luca 17, 12-19). Înaltpreasfinţia Sa a precizat că samarineanul vindecat de lepră este un model de recunoştinţă pentru toţi oamenii, întrucât a fost singurul dintre cei zece leproşi vindecaţi care s-a întors să-I mulţumească Binefăcătorului său, Mântuitorul Iisus Hristos. De câte ori primim o binefacere din partea lui Dumnezeu, se cuvine să-I mulţumim cu recunoştinţă, pentru bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni. Dar, ce este recunoştinţa? Plecând de la însăşi etimologia cuvântului, recunoştinţa este virtutea prin care omul recunoaşte că i s-a făcut un bine şi simte nevoia de a mulţumi, în cuvânt şi faptă, binefăcătorului său, respectiv, semenului său şi, mai ales, lui Dumnezeu. Numai că, reflectând, în sinea noastră, la această virtute care înnobilează sufletul uman, constatăm, cu tristeţe, că ne aflăm, de cele mai multe ori, la opusul ei, şi anume, în starea de egoism, mândrie, nemulţumire şi nesimţire duhovnicească, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. *** Biserica Banu din Buzău, monument istoric şi de artă, a fost ctitorită de vistierul Andronic Cantacuzino în anul 1571, pe locul alteia mai vechi. În luptele lui Vasile Lupu cu domnitorul Matei Basarab, din 1637-1639, locaşul de cult a fost ars. Actuala biserică a fost zidită de Adriana, văduva vornicului Şerban Cantacuzino, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fiind terminată în anul 1722, sub domnia lui Nicolae Mavrocordat. A funcţionat ca mănăstire până în 1877, când a devenit biserică de parohie. Sfântul locaş adăposteşte o icoană a Maicii Domnului, în stil bizantin, poleită cu aur. Această icoană făcătoare de minuni, care provine din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Dionisiu, a fost adusă de monahi greci, în anul 1503. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1729, Ultimul acces: 2026-09-26 21:55:53
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1