Doi ani de arhipăstorire ai IPS Ioachim, marcaţi prin rugăciune[2017-01-04]de Sorin IoniţeLa împlinirea a doi ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim ca Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în data de 4 ianuarie 2017, la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Cuvioasă Parascheva din Roman s-a oficiat Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată, în prezenţa ierarhului, de preoţii colaboratori şi angajaţi ai Centrului Eparhial, notează site-ul oficial al eparhiei. Cu acest prilej, s-au rostit ectenii speciale şi rugăciuni de mulţumire. În cuvântul rostit la final, Părintele Arhiepiscop a mulţumit lui Dumnezeu şi celor care i-au fost alături de când a fost ales ca arhiepiscop al acestei eparhii. Din milostivirea lui Dumnezeu se împlinesc doi ani de la întronizarea în scaunul chiriarhal al acestei eparhii. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a făcut vrednici şi ne-a ajutat să împlinim ceea ce El a dispus pentru noi. Rog pe toţi colaboratorii noştri, cărora le mulţumesc pentru sprijin şi ajutor în misiunea încredinţată, să se roage ca Dumnezeu să ne ajute pe mai departe în misiunea primită, a spus ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1544, Ultimul acces: 2026-09-27 02:29:00
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1