Colindători la Reşedinţa Mitropolitană din Sibiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Colindători la Reşedinţa Mitropolitană din Sibiu

[2016-12-22]
de Andrei Pau

Grupuri de colindători din Mitropolia Ardealului l-au colindat, la Reşedinţa Mitropolitană din Sibiu, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Manifestarea a avut loc în perioada 20-21 decembrie 2016, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
Ierarhul a fost colindat de grupuri de copii din parohii, şcoli şi licee din Arhiepiscopia Sibiului, de preoţii din Protopopiatul Sibiu şi din Protopopiatul Rupea, precum şi monahi de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara, precum şi de la mai multe mănăstiri de maici din eparhie.
Colindătorii au fost îmbrăcaţi în costume populare specifice comunităţilor din care provin, au prezentat obiceiuri de Crăciun din zona respectivă.
La Reşedinţa Mitropolitană au colindat şi reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din Sibiu, reprezentanţii Jandarmeriei Braşov, dar şi o ceată de colindători din Maramureş.
În cuvântul de binecuvântare, Mitropolitul Ardealului le-a mulţumit tuturor colindătorilor pentru gândurile bune transmise, i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1024, Ultimul acces: 2026-09-26 08:23:19