Priveghere Penitenţială şi spovezi la Oradea, în pregătirea Sfântului Crăciun[2016-12-15]15.12.2016, Oradea (Catholica) - Miercuri, 14 decembrie 2016, după Liturghia de seară, a avut loc la Mănăstirea Franciscană din Oradea privegherea penitenţială de pregătire pentru Crăciunul care se apropie. Dacă de obicei, Spovada este pregătită şi practicată ca un act personal, în cadrul acestui moment de rugăciune s-a făcut împreună cercetarea conştiinţei, urmată de spovezi individuale.Seara s-a structurat ca o întâlnire spirituală, care a cuprins parcurgerea meditativă a unui psalm, reflecţie pe o Evanghelie, adoraţie euharistică, examen de conştiinţă şi spovezi individuale. Comentând evanghelia din Matei (1,18-25) – „Iosife, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta”, pr. Claudiu Ardelean a făcut o paralelă între ispitele suferite de către Iosif şi răul care ne ademeneşte pe fiecare dintre noi, şi care îşi poate găsi doar în Dumnezeu pace şi tămăduire. La organizarea Privegherii şi-au adus aportul Biroul Pastoral Eparhial, precum şi diferite grupuri şi asociaţii de tineret: Seminarul Teologic, Liceul „Iuliu Maniu”, ASTRU, Colegiul „Sf. Familie”, grupul scout de la lângă congregaţia „Don Orione”, Alegria, Oratoriul „Maria Imaculata”. De asemenea, au ascultat spovezi 12 preoţi, în contextul bisericii puse cu generozitate la dispoziţie de către părinţii franciscani. Înainte de binecuvântarea euharistică finală, seara a prevăzut un moment în care fiecare dintre cei prezenţi în biserică au aprins câte-o candelă pe treptele altarului. Era un gest care simboliza că sufletele trecute prin baia curăţirii din spovadă redeveniseră luminoase: pe cât de mică este luminiţa noastră în faţa întunecimii lumii, este bine ca ea să rămână aprinsă şi să îşi îndeplinească menirea de a străluci. (pr. Cristian Sabău pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1062, Ultimul acces: 2026-09-27 09:16:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1