Papa Francisc: Cu toţii avem îndoieli; ele ne pot ajuta să creştem - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Cu toţii avem îndoieli; ele ne pot ajuta să creştem

[2016-11-24]
Papa Francisc
24.11.2016, Vatican (Catholica) - În timp ce Jubileul s-a încheiat, Papa Francisc nu se opreşte din a vesti milostivirea, miercuri vorbindu-le credincioşilor despre sfătuirea celor în îndoială şi despre instruirea celor ignoranţi, două dintre faptele de milostivire sufletească, subliniind că cer o credinţă puternică şi că sunt lucruri pe care le facem zi de zi.
„Sunt fapte care se pot trăi fie într-o dimensiune simplă, familială, la îndemâna tuturor, fie – în special a doua, aceea de a învăţa pe alţii – pe un plan mai instituţional, organizat”, a spus Sfântul Părinte. Şi a ridicat concret problema copiilor care suferă de analfabetism. A spus că este greu de înţeles: „Într-o lume în care progresul tehnico-ştiinţific a ajuns aşa de sus, există copii analfabeţi! Este o nedreptate. Câţi copii suferă de lipsă de instruire. Este o condiţie de mare nedreptate care ştirbeşte însăşi demnitatea persoanei. Apoi, fără instruire se devine cu uşurinţă pradă a exploatării şi a diferitelor forme de neajunsuri sociale.”
A amintit de primele şcoli deschise de Biserică, încă din secolul al II-lea. „Câţi creştini, laici, fraţi şi surori consacraţi, preoţi şi-au dat viaţa în instruirea, în educaţia copiilor şi a tinerilor. Acest lucru este mare”, a spus Papa, invitând la aplauze pentru aceste persoane. L-a amintit pe Sf. Ioan Bosco, cel care „pregătea pentru muncă tineri ai străzii, cu oratoriul şi apoi cu şcolile, birourile. Şi aşa au apărut multe şi diferite şcoli profesionale, care abilitau la muncă în timp ce educau la valorile umane şi creştine. De aceea, instruirea este o formă specială de evanghelizare.”
A trecut apoi la cealaltă faptă de milostenie legată de îndoieli. „Cred că vreunul ar putea să mă întrebe: ‘Părinte, dar eu am atâtea îndoieli cu privire la credinţă, ce trebuie să fac? Dvs nu aveţi niciodată îndoieli?’ Am atâtea… Desigur că în anumite momente tuturor le vin îndoieli! Îndoielile care ating credinţa, în sens pozitiv, sunt un semn că vrem să îl cunoaştem mai bine şi mai profund pe Dumnezeu, pe Isus şi misterul iubirii sale faţă de noi. ‘Dar, eu am această îndoială: caut, studiez, văd sau cer sfat despre cum să fac’. Acestea sunt îndoieli care ne fac să creştem! Deci este bine ca să ne punem întrebări despre credinţa noastră, pentru că în acest mod suntem determinaţi să o aprofundăm.”
Pontiful a subliniat că „îndoielile trebuie şi depăşite. Este necesar pentru aceasta să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să înţelegem ceea ce ne învaţă. O cale importantă care ajută mult în asta este aceea a catehezei, cu care vestirea credinţei vine să ne întâlnească în concretul vieţii personale şi comunitare. Şi există, în acelaşi timp, un alt drum la fel de important, acela de a trăi cât mai mult posibil credinţa. Să nu facem din credinţă o teorie abstractă în care îndoielile se înmulţesc. Mai degrabă să facem din credinţă viaţa noastră. Să încercăm să o practicăm în slujirea fraţilor, în special a celor mai nevoiaşi. Şi atunci atâtea îndoieli dispar, pentru că simţim prezenţa lui Dumnezeu şi adevărul Evangheliei în iubirea care, fără meritul nostru, locuieşte în noi şi o împărtăşim cu alţii.”
La finalul audienţei, Sfântul Părinte a subliniat încă o dată că aceste două fapte de milostivire „nu sunt departe de viaţa noastră”. „Fiecare dintre noi se poate angaja în trăirea lor pentru a pune în practică cuvântul Domnului atunci când spune că misterul iubirii lui Dumnezeu nu a fost revelat celor înţelepţi şi inteligenţi, ci celor mici. De aceea, învăţătura cea mai profundă pe care suntem chemaţi să o transmitem şi certitudinea cea mai sigură pentru a ieşi din îndoială este iubirea lui Dumnezeu cu care am fost iubiţi (cf. 1In 4,10). O iubire mare, gratuită şi dată pentru totdeauna. Dumnezeu niciodată nu merge în marşarier cu iubirea Sa! Merge mereu înainte şi aşteaptă; dăruieşte pentru totdeauna iubirea sa, de care trebuie să ne simţim foarte responsabili, pentru a fi martorii ei oferind milostivire fraţilor noştri. Mulţumesc.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 908, Ultimul acces: 2026-09-27 02:54:25