Episcopul Bruno Forte despre celibatul preoțesc[2006-11-17]La reuniunea de ieri a Papei cu capii Curiei Romane, conform unui comunicat al Biroului de Presă al Sfântului Scaun "s-a reafirmat valoarea alegerii celibatului preoțesc potrivit tradiției catolice și a fost reamintită exigența unei formări temeinice, umană și creștină, atât pentru seminariști cât și pentru preoții deja hirotoniți". Redacția română a Radio Vatican a publicat un interviu cu Episcopului Bruno Forte de Chieti-Vasto, despre valoarea celibatului preoțesc în Biserica Romano-Catolică.Celibatul este conceput într-o triplă direcție fundamentală", a declarat Episcopul italian. "Prima, este cea cristologică: Isus nu a fost căsătorit pentru a se consacra total cauzei Împărăției lui Dumnezeu. Preotul se simte chemat să fie - așa cum este sub aspect teologic - o reprezentare a lui Cristos-Capul, și îl reprezintă și în această urmare a lui Isus, în alegerea unei dăruiri necondiționate a întregii sale ființe cauzei Împărăției lui Dumnezeu. O a doua semnifcație este cea ecleziologică, adică a fi celib permite acea dăruire totală Bisericii-Mireasă care face din presbiter, din preot, tată în comunitate, așa cum în mod analog în Biserica antică întreaga Biserică era considerată `Ecclesia mater`. Deci un fel de logodnă între acela care este reprezentarea lui Cristos-Capul și comunitatea credincioșilor." "Și în fine, o a treia indicație este cea escatologică: celibatul este o anticipare a stării Împărăției în care nu va mai fi nici bărbat, nici femeie dar toți vom fi una în Cristos Isus. Într-un anume sens, înseamnă a fi martori ai viitorului lui Dumnezeu și de aceea martori de speranță. În special în contexte ca cele ale lumii nord-occidentale unde bunăstarea răspândită îndeamnă și determină mai curând la situații de comoditate, celibatul este și un semn escatologic, fiind o mărturie vie a credinței în primatul absolut al lui Dumnezeu și al Împărăției sale asupra oricărui alt lucru. Acestea mi se par valorile prețioase pe care celibatul le conține și ca atare, chiar și din partea celui care a pus în discuție oportunitatea celibatului preoțesc din motive mai mult sau mai puțin practice, pastorale, exigențe sau nevoie ale Bisericii, nu s-a pus niciodată în discuție valoarea celibatului. Cred că acest lucru este foarte important, deoarece numai dacă i se înțelege până la capăt valoarea și se caută a o realiza și a se educa pentru ea, atunci celibatul păstrează acea încărcătură profetică care îl face în Biserică un anunț al Împărăției lui Dumnezeu și al urmării lui Isus." Întrebat despre "exigența unei formări solide, umană și creștină", cerută de Vatican, Episcopul Bruno Forte a declarat: "În mod cert, într-o lume ca aceea în care trăim, unde pe planul sexualității și afectivității există atâtea slăbiciuni, atâtea fragilități, este necesar ca persoana care răspunde unei chemări la vocația celibatară să facă acest lucru cu o mare maturitate de viață. Iată pentru trebuie să existe certitudinea că cine se simte chemat la această consacrare și-a interiorizat bine motivațiile pe plan nu numai spiritual dar - aș spune - și pe plan uman și psihologic." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-08-18 14:37:07
|
Timp total: 0.05s...
[]:1