Duminica a doua din Postul Mare la parohia „Buna Vestire” din Deva - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica a doua din Postul Mare la parohia „Buna Vestire” din Deva

[2016-03-31]
de Gheorghe Anghel

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat duminică, 27 martie 2016, Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Buna Vestire” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie a vorbit despre fundamentul mântuirii noastre, început prin praznicul Bunei Vestiri și prin asumarea de către Maica Domnului a misiunii la care a fost chemată, acceptul ei constituind „începutul mântuirii noastre”. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să fie credincioși Bisericii și să devină astfel moștenitori ai Împărăției Celei veșnice.
Totodată, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotonia în diacon a tânărului teolog Ciorîcă Gabriel, pe seama bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii Crișan.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Marius Ghidarcea, paroh al bisericii „Buna Vestire” și consilier economic în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, a mulțumit Preasfințitului Părinte Gurie, în numele întregii comunități, pentru bucuria de a sluji Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor deveni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6964, Ultimul acces: 2026-07-30 07:36:46