Examen de capacitate pentru viitorii clerici[2016-03-24]La Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București s-a desfășurat miercuri, 23 martie 2016, proba scrisă a examenul de capacitate preoțească. Sesiunea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.La această sesiune s-au prezentat 85 de candidați între care un monah. Această largă participare arătă pe de o parte vocația tinerilor pentru slujirea Bisericii. Sunt mulți candidați, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru Biserică, însă dintre ei membrii comisiei pot alege doar pe cei mai buni. Candidaților le-a fost prezentată cu o lună înainte o bibliografie pe care trebuie să o pregătească, astfel încât am putea numi acest examen ca fiind unul serios. Un astfel de examen este o nădejde pentru viața de mâine a Bisericii, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. În cadrul examenului de capacitate preoțească sunt verificate atât cunoștințele teologice ale candidaților, cât și maturitatea duhovnicească a acestora. Examenul de capacitate preoțească este un examen al maturității și în același timp o evaluare a modalității în care candidații și-au însușit cunoștințele pentru a putea fi apți de a săvârși activitatea pastoral misionară într-o parohie, a mărturisit Părintele lect. Mihai Aurel, vicar eparhial. Cei 85 de candidați care au susținut astăzi proba scrisă la examenul de capacitate preoțească trebuie să obțină minim nota 7 pentru a promova. Examenul va continua și mâine cu proba orală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 932, Ultimul acces: 2026-08-02 01:47:02
|
Timp total: 0.06s...
[]:1