Să avem din adâncul inimii un gând de întoarcere la Dumnezeu[2016-03-15]La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost oficiată în seara zilei de 15 martie 2016, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a doua parte a Canonului cel Mare. În soborul slujitor s-au aflat și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dionisie Constantin, Consilier patriarhal la Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, precum și Pr. Ionuț Dragomir, Consilier patriarhal.Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care le-a spus credincioșilor că această cântare de pocăință este mai cuprinzătoare decât celelalte canoane de pocăință citite de credincioși în fiecare zi. De asemenea, ne aduce aminte de cei mai înainte de lege și de după lege și ne îndeamnă să ne ferim de exemplele de viață a celor care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Toți oamenii au datoria de a striga din adâncul inimii «Miluieste-mă Dumnezeule, miluiește-mă» și de a reveni în casa Părintelui Celui Bun. Ierarhul a mai subliniat faptul că în veacul al VII-lea, când s-a născut autorul Canonului, în vremurile acelea creștinii au trecut prin foarte mari încercări în Palestina și cea mai importanta biserică dintre cele existente, cea ctitorită de Sfânta Elena, a căzut sub invazia perșilor. Sfântul Andrei Criteanul s-a format ca un bun slujitor în mănăstirea «Sfântul Sava» și le-a adus aminte oamenilor că mai ales în perioada Postului trebuie să strigăm către Dumnezeu să ne primească pocăința. De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei a subliniat că Sfântul Andrei a fost contemporan cu Sfântul Sofronie al Ierusalimului care ne-a lăsat istorisirea vieții Sfintei Maria Egipteanca. Din această lucrare învățăm că la începutul Postului celui Mare Părinții din mănăstirile Palestinei luau cu ei câteva pâini și câteva fructe, mai ales roade ale finicilor, și plecau în pustie. Ei reveneau înmănăstire abia la sfârșitul postului după ce posteau și se rugau îndelung. Canonul Sfântului Andrei ne cheamă stăruitor, a mai spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și chiar dacă nu avem lacrimile pe care el le amintește în această preafrumoasă cântare măcar să avem din adâncul inimii un gând de întoarcere la Dumnezeu. Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului adăpostește un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromița de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Paraclisul poartă hramurile Învierea Domnului și Icoana Maicii Domnului Prodromița, dar îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-08-01 00:46:55
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1