Proiectul național Masa Bucuriei în Parohia Buhani[2016-02-25]Parohia Buhani a distribuit miercuri, 24 februarie 2016, pachete cu alimente familiilor defavorizate și persoanelor vârstnice din cuprinsul localităților Buhani și Minead.Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul proiectul național Masa Bucuriei. *** În urmă cu puțin timp, programul Masa Bucuriei a fost extins la nivel național. După cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române pornind de la o voință comună, aceea de a interveni pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, PATRIARHIA ROMÂNĂ și CARREFOUR ROMÂNIA SA au decis să extindă Programul Masa Bucuriei, program care constituie astăzi o necesitate socială practică și are o semnificație spirituală profundă, inspirată din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toți oamenii, dar mai ales pentru cei aflați în dificultate. În același comunicat se precizează că parteneriatul dintre părțile menționate mai sus s-a derulat, într-o primă fază, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, apoi partenerii au considerat că este posibilă și necesară extinderea acestuia la nivelul întregii țării, urmând să fie implicate toate magazinele de tip supermarket și hipermarket din rețeaua CARREFOUR". Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2505, Ultimul acces: 2026-07-30 07:43:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1