Papa Francisc a transmis condoleanţe la moartea lui Boutros Boutros-Ghali - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a transmis condoleanţe la moartea lui Boutros Boutros-Ghali

[2016-02-18]
Papa Francisc a transmis condoleanţe Naţiunilor Unite la aflarea veştii morţii fostului secretar general al ONU, Boutros Boutros-Ghali. Diplomatul egiptean, creştin copt, a decedat marţi, 16 februarie 2016, la vârsta de 93 de ani. A fost secretar general al ONU din 1 ianuarie 1992 până în 31 decembrie 1996. O telegramă trimisă de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, spune că Sfântul Părinte a fost întristat de moartea lui Boutros-Ghali, şi a exprimat condoleanţele din inimă ale Papei actualului secretar general, Ban Ki-moon, şi tuturor membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
"Amintind generoasa slujire adusă de Boutros-Ghali ţării sale şi comunităţii internaţionale, Sanctitatea Sa asigură de rugăciunile pentru odihna veşnică a fostului secretar general, şi invocă binecuvântări divine de pace şi tărie asupra membrilor familiei sale şi a tuturor celor care deplâng pierderea lui", se declară în telegramă. Boutros Boutros-Ghali a fost un jurist, profesor şi diplomat egiptean. S-a născut la Cairo, la 14 noiembrie 1922, într-o importantă familie de creştini copţi. Numele Boutros înseamnă Petru. A studiat dreptul la Universitatea din Cairo până în 1946, iar ulterior a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Paris şi o diplomă în domeniul relaţiilor internaţionale de la Institutul de Studii Politice din Paris.
A fost profesor de drept şi relaţii internaţionale la Universitatea din Cairo până în 1977, perioadă în care a fost foarte activ în lumea academică. Boutros Boutros-Ghali a ocupat postul de ministru de stat pentru Afacerile Externe în guvernul egiptean între 1977 şi 1991, calitate din care a jucat un rol important în semnarea acordurilor de pace dintre Egipt şi Israel. A fost al şaselea secretar general al ONU, în ordine cronologică. După părăsirea acestui post, Boutros-Ghali a ocupat postul de secretar general al Francofoniei, între anii 1997 şi 2002, concretizând astfel apropierea sa diplomatică de Franţa, pe scena internaţională. Din 2002 şi până în 2006 a fost vicepreşedinte al Înaltului Consiliu al Francofoniei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1032, Ultimul acces: 2026-09-28 18:18:46