PAZITI-VA DE HOTII DE COPII!

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PAZITI-VA DE HOTII DE COPII!

[2016-02-18]

Printre noi exista hoti de copii. Subiectul il atingem ocazional in editiile informative AFR de marti, dar politica oficiala de furt a copiilor in Norvegia ne impune discutarea mai detaliata a subiectului. In lume se fura copii. Sunt furati in China unde in special sunt vizate fetele. Politica copilului unic promovata in China in ultimii 30 de ani a rezultat in uciderea prin avort a nu mai putin de 30 de milioane de fetite. Doar pe motivul ca Dumnezeu le-a creat fetite. Rezultatul este ca astazi 30 de milioane de barbati chinezi de varsta casatoriei nu isi afla mirese. Penuria de fete a dus la rapirea lor, in special in zonele rurale ale Chinei, unde fermierii vor mirese pentru baietii lor. Atit de acut a devenit furtul fetelor in China incit parintii se dedau la masuri extreme pentru a le proteja. Acum un an, de exemplu, a facut inconjurul lumii poza unui tata plecat in vacanta cu fiica lui, cei doi tinindu-se legati cu catuse pentru ca fiica sa nu-i fie rapita. [Detalii: https://www.lifesitenews.com/opinion/viral-photos-of-little-girl-and-her-dad-capture-why-china-is-a-ticking-time] Fetele sunt furate si in Nepal si India unde penuria de fete e la fel de acuta.
Barnevernetul si el fura copii. De la parintii responsabili care ii aduc pe lume pentru a-i da celor care nu au copii pentru ca ii avorteaza, nu vor sa-i aduca pe lume, ori practica stiluri de viata incompatibile cu procrearea. Exista insa o mare diferenta intre China, India, si Nepal, pe de o parte, si Barnevernetul Norvegiei Secolului XXI. In China furtul copiilor e pedepsit cu moartea, pe cind in Norvegia, tara semnatara a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, furtul copiilor e legal, compensat financiar, si facut in numele pretinselor interese superioare ale copilului furat.
Din nefericire, insa, Norvegia nu e singura tara din lume unde statul fura copiii. Marea Britanie face la fel. Sansele au facut ca tocmai luna aceasta cind scrisesem mult despre furtul copiilor in Norvegia, sa dam peste un articol privind o practica identica si la fel de inumana in Marea Britanie: autoritatile iau copiii de la mamele care sufera de depresie dupa nasterea copilului. E vorba de asa numita "post-partum depression". Articolul a fost publicat pe 6 februarie de prestigioasa si credibila publicatia britanica The Spectator. El reda marturia trista a unei familii tintita de catre autoritati pentru a i se lua copilul pentru ca mama suferea de depresie post-natala. Articolul, intitulat in engleza Beware the Baby Snatcher, poate fi citit aici:http://www.spectator.co.uk/2016/02/why-many-mothers-with-post-natal-depression-now-fear-social-services/. A fost tradus, abreviat si editat pentru cititorii nostri de Parintele Emil Ember, AFR Baia Mare. Ii multumim.
Feriţi-vă de răpitorii de bebeluşi: cum pot serviciile de asistenţă socială să îţi ruineze familia
Bebeluşul George [numele fictiv al copilului] s-a născut într-o familie fericită. Mama şi tatăl lui îl îndrăgeau mult. El locuieşte într-o căsuţă dintr-un sat frumos din Sussex, cu sora lui de şase ani care îl adoră şi cu bunica lui care locuieşte în apropiere. Ambii părinţi au servicii bune şi camera lui este plină de jucării. Pentru început, George a avut un start bun în viaţă. Doar când mama lui a fost diagnosticată cu depresie post-natală, perspectivele lui George au fost marcate de tristeţe. Nu pentru că mama lui era în depresie, ci fiindcă în această eră paranoidă post-bebeluş autorităţile nu îţi mai acordă nicio şansă. Cel mai mic semn că o mamă nu se descurcă şi ei se năpustesc pregătiţi să o şteargă cu bebeluşul.
Când Rosie [numele fictiv al mamei copilului] şi-a dat seama prima data că este în depresie, a presupus că doctorul va fi capabil să o sfătuiască pentru ca ea să se descurce. Ea ştia ca una din zece mame suferă de depresie post-natală, deci se aştepta să fie înţeleasă şi ajutată. In schimb, starea ei a însemnat cod roşu de alarmă pentru autorităţi. După aceea, Rosie şi-a umplut jurnalul cu vizitele diverselor organisme: serviciile de asistenţă socială, lucrători de la protecţia copilului, specialişti în sănătate mentală, care i-au oferit un mic sprijin practic, dar care au făcut-o să se simtă hăituită. Curând, a apărut sugestia ca George – pe atunci în vârstă de şase luni – să fie luat din familie. Fără surprindere, această sugestie a făcut-o să se simtă mai rău şi în consecinţă i s-a dat un cocktail de calmante tari. Nu exista nicio altă opţiune în afară de medicamente, potrivit autorităţilor. Autorităţile o supravegheau şi îi puteau lua sânge pentru a verifica dacă îşi lua medicamentele, în caz contrar, George ar fi fost luat din familie.
Acest gen de ameninţări camuflate au ajuns la un astfel de nivel încât Rosie a început să simtă că într-adevăr nu era capabilă să aibă grijă de George, chiar dacă bebeluşul ei era bine. George era bine hrănit, îmbrăcat cu haine curate, dormea bine şi era îngrijit când se trezea noaptea. El era un bebeluş fericit, fără să ştie că statul era cu ochii pe el.
Date statistice ingrijoratoare
Din nefericire, temerea lui Rosie că bebeluşul ei ar putea să îi fie luat în orice moment era departe de a fi paranoică. În decembrie (2015 n.n.), a apărut informaţia care arăta o mare creştere a preluării nou-născuţilor de către stat: de la 802 bebeluşi în anul 2008 la 2018 în anul 2013. Ştirea confirma că este în vogă o nouă tendinţă de a acţiona timpuriu. Sursele arătau că jumătate din bebeluşi au fost preluaţi de la mame care mai aveau şi alţi copii. Dar celelalte? Dacă sunt mii de mame ca Rosie care au nevoie doar de puţină încurajare?
Este greu să afli cine sunt săracele mame pentru că tribunalele unde se iau aceste decizii sunt secrete. Nu este implicat nici un juriu, deci soarta copilului – şi a familiei – este de obicei pecetluită de un judecător sau de o mână de magistraţi care hotărăsc pe baza unor probabilităţi, nu ca tribunalul penal care ia decizii in conformitate cu standardul "beyond a resonable doubt", adica „dincolo de orice îndoială”. Restricţiile în vigoare şi revelarea procedurilor curţii sau chiar a procesului sunt ilegale. Apelurile sunt de asemenea foarte dificil de făcut. Familiile sunt destrămate în spatele uşilor închise, iar cultura secretului protejează copiii implicaţi, dar şi autorităţile. O asemenea discreţie înseamnă că noi presupunem că toţi bebeluşii care sunt preluaţi sunt de fapt progeniturile unor gunoaie sau mame adolescentine cu iubiţi violenţi. Dar Rosie nu se încadrează în acest tipar şi nici alte multe mame care şi-au pierdut astfel copiii, dacă e să ne luăm după ce scrie pe internet.
În discuţiile online unde anonimatul permite mamelor să se exprime liber, sunt multe cazuri despre teama că serviciile de asistenţă socială – sau SS (serviciile sociale) – îţi vor lua copilul dacă soliciţi şi cel mai mic ajutor. Zvonuri despre obiectivele de performanţă privind adopţiile se învârt pe aici, pe de o parte, iar membrii ai noului SS, ocazional, le neagă. Este adevărat că nu mai există obiective de performanţă din 2008 încoace. Dar până atunci existau şi recompense financiare pentru aranjarea „adopţiilor forţate”. Cu greu ne poate surprinde faptul că unele mame sunt ingrijorate pentru ele însele. Interesant este şi faptul că Rosie zice că, la niciuna dintre întâlniri, nu s-a sugerat ca şi fiica ei să fie preluată. Autorităţile păreau interesate doar de George. Rosie era convinsă că aceasta se datora faptului că este mult mai uşor să găseşti un cămin adoptiv pentru un bebeluş rotofei şi îmbujorat.
Sumele mari implicate
Deşi nu mai există cote, lumea adopţiilor şi a custodiilor poate fi profitabilă. După cum arată un raport din 2012 darea în custodie a devenit o industrie profitabilă. Costul mediu de întreţinere a fiecăruia dintre cei 65.000 de copii pe atunci în plasament în Anglia era de 37.000 de lire sterline, cu o notă de plată anuală de 2,4 milioane de lire sterline. Potrivit datelor din registre la Foster Care Associates, cea mai mare agenţie de custodii din Regatul Unit, a avut profit de peste 5 milioane de lire sterline în 2014. Cât despre părinţii care iau în custodie copii, aceştia pot câştiga 400 de lire sterline de copil pe săptămână. Mai sunt plăţile pentru ceilalţi angajaţi din sistemul de „protecţie a copilului” – genul de experţi cu care s-a întâlnit Rosie. Oare banii sunt un stimulent pentru a transforma probleme mici sau uşor de rezolvat în situaţii din care un copil trebuie salvat?
Poate că unul dintre cele mai alarmante elemente ale noii mode a înlătura bebeluşii din familiile lor naturale este lipsa de grijă pentru mamele disperate după ce şi-au pierdut copilul. Potrivit profesorului Karen Broadhurst, care a condus cercetarea despre nou-născuţii preluaţi de stat: „problema-cheie este că Anglia nu are nimic statuat pentru sprijinul familiilor cărora le-a fost luat copilul”. Până la preluarea copilului, sistemul funcţionează la viteză maximă, după cum a descoperit Rosie. Dar după ce copilul a fost preluat, foarte puţin ajutor îţi este oferit. Imaginează-ţi că propriul copil îţi este smuls din familie, şi vei descoperi că aceşti muncitori asidui ai statului nu mai dau o ceapă degerată pe starea ta. Dacă îţi mai iei sau nu pastilele – nu mai contează pentru ei.
Întotdeauna vor fi copii care cu adevarat vor fi în situaţii de risc, şi serviciile de asistenţă socială au cu siguranţă o muncă grea. Dar ceea ce au nevoie familii ca cea a lui Rosie este sprijinul, nu despărţirea. Rosie este o mamă bună. Depresia ei posta-natală s-a diminuat acum şi pentru că ea s-a luptat din greu să dovedească faptul că merită, George este în continuare cu ea. Pentru alte familii, insa, finalurile sunt probabil tragice.

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 1156, Ultimul acces: 2026-09-27 23:19:19

Timp total: 0.04s...

[]:1