© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Cine l-a făcut pe Kirill „papă ortodox” şi noi n-am aflat? (Romanialibera.ro)[2016-02-15]Dacă te iei după o parte importantă a mass-media occidentale, întâlnirea dintre papa Francisc şi patriarhul Kirill al Rusiei ar fi prima de acest fel între liderul Bisericii Catolice şi cel al Bisericii Ortodoxe după 1000 de ani, adică după Marea Schismă din 1054. Problema cu această pretenţie este că e istoric falsă, devreme ce la momentul schismei, biserica rusă avea rang de mitropolie dependentă de Constantinopol şi este factual falsă devreme ce patriarhul Moscovei NU este liderul lumii ortodoxe şi n-a fost niciodată, oricât şi-ar dori Kremlinul să fie aşa.Întâlnirea dintre papa Francisc şi patriarul Kirill pe aeroportul din Havana, capitala unei ţări marxiste, va intra, probabil în istoria celor mai bizare lucruri produse vreodată în istoria creştinismului. Asta ar fi una la mână. A doua, că cei doi s-au recunoscut reciproc ca lideri ai celor două forme ale creştinismului tradiţional, de unde şi aiureala presei despre „întâlnirea după o mie de ani”. Aici vina cade asupra papei Francisc. În 1964, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras şi papa Paul al VI-lea au anulat excomunicările rostite în 1054, deci aceasta ar trebui să fie considerată prima întâlnire majoră „după 1000 de ani” între liderii celor două Biserici, mai ales că vorbim de Patriarhia Constantinopolului. Cum a ajuns Francisc să considere că singura discuţie serioasă trebuie purtată cu şeful Bisericii Ruse este o chestiune la care numai Francisc poate răspunde dar credem că are de-a face cu faptul că Biserica Rusă, fiind cea mai mare din lumea ortodoxă atunci trebuie să fie şi cea mai influentă şi prin urmare, Kirill este omul cu care să stai de vorbă. Nu avem nici cea mai mică îndoială că Vaticanul ştie foarte bine cum funcţionează autocefalia bisericilor ortodoxe şi că prin urmare, alegerea lui Kirill drept „lider ortodox” a fost deliberată din partea Romei, determinată politic şi, din păcate în contra deschiderii pe care a arătat-o papa Ioan Paul al II-lea către creştinătatea răsăriteană atunci când a ales Bucureştiul pentru prima sa vizită într-o ţară ortodoxă. Comunicatul comun, descris drept „istoric” nu conţine nici cel mai mic pas înainte în privinţa disputelor teologice şi canonice. Conţine însă puncte de vedere comune în privinţa, ei bine a punctelor de vedere comune privind secularismul şi declinul moralei creştine, care sunt chestiuni grave, dar banale şi sigure din punct de vedere diplomatic, dar şi o poziţie comună faţă de conflictul din Siria şi persecuţia creştinilor. Cu alte cuvinte, atât Roma cât şi Moscova consideră că supravieţuirea creştinilor din Siria depinde menţinerea regimului Assad şi aceasta este principalul mesaj al acestei „reuniuni după 1000 de ani”. Dar lucrurile nu se opresc la unitatea de vederi asupra Siriei. Papa a făcut concesii mult mai grave. Mai întâi, le-au cerut membrilor celor două biserici - greco-catolicii ucraineni şi ortodocşii afliliaţi Patriarhiei Moscovei „să ia parte la confruntare” sau ”să susţină evoluţia ulterioară a conflictului”. Pentru greco-catolicii ucraineni, care s-au aflat în fruntea revoltei anti-ruse şi anti-corupţie din Ucraina, este ca o chemare la depunerea armelor. Dar, aşa cum subliniază The Economist, comunicatul comun mai conţine ceva, încă şi mai grav, care ne priveşte direct: „Într-o altă concesie importantă către Moscova, s-a convenit că disputele interortodoxe din Ucraina ar trebui rezolvate prin „regulile canonice” existente şi că partea catolică nu încurajează nimic de alt fel. Altfel spus, Patriarhia de la Moscova consideră propriile structuri ca fiind autoritatea ortodoxă legitimă din Ucraina şi invocă legea canonică pentru a insista că este nevoie de consimţământul ei pentru acordarea independenţei unui instituţii bisericeşti în această ţară. Independenţa ecclesială nu poate fi proclamată unilateral”, dacă nu este recunoscută de Moscova şi papa se angajează în acest sens. Aceasta este o lovitură grea şi nemeritată primită de greco-catolicii din Ucraina dar nu convine nici României, nici din punctul de vedere al statului, nici al Bisericii. Mai întâi, Biserica română fiind autocefală, nu poate să recunoască „autoritatea” patriarhului Moscovei doar pentru că acesta o pretinde şi că presa scrie despre o „întâlnire după 1000 de ani” care n-a existat în primă instanţă. În al doilea rând, Mitropolia Basarabiei ar trebui să continue să recâştige credincioşii din Moldova cu sau fără aprobarea legii canonice a Moscovei în contra validării Vaticanului dacă va fi cazul şi, dacă se poate, concentrându-se asupra credincioşilor, nu a proprietăţilor, dacă aşa ceva poate fi conceput de patriarhul Daniel. În al treilea rând, dacă Biserica se prezintă ca „naţională”, ar trebui să fie prima care să îşi asume faptul că naţiunea română s-a născut împotriva tiraniei ruseşti cu ajutorul preoţilor. E timpul să se ridice la nivelul acestei moşteniri şi să susţină deschis caracterul creştin oriental în substanţă şi democatic occidental în aspiraţie al acestei naţiuni. Autor: Cristian Campeanu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1101, Ultimul acces: 2026-11-09 22:55:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
