Papa către Episcopii mexicani: urmaţi exemplul Fecioarei de Guadalupe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa către Episcopii mexicani: urmaţi exemplul Fecioarei de Guadalupe

[2016-02-14]
Papa Francisc s-a întâlnit cu Episcopii din Mexic sâmbătă, la Catedrala mitropolitană a Adormirii Maicii Domnului, unde a subliniat mijlocirea puternică a Fecioarei de Guadalupe şi a încurajat clerul ţării să depăşească provocările prin perseverenţă şi unitate. "Ştiu că privind în ochii Fecioarei Maria pot să urmăresc privirea fiilor şi fiicelor care, în ea, au învăţat să se exprime pe ei înşişi", a afirmat Pontiful. "Ştiu că aici se găseşte secretul inimii fiecărui mexican", a continuat, adăugând: "permiteţi-mi ca Guadalupana să fie punctul de plecare la tot ce vă voi spune".
Cuvintele Papei au fost adresate Episcopilor mexicani în prima călătorie apostolică a acestuia în Mexic, în perioada 12-17 februarie. Anterior s-a întâlnit cu preşedintele Enrique Pena Nieto şi cu autorităţile civile, la Palatul Naţional, iar mai apoi a celebrat Liturghia în Bazilica Fecioarei de Guadalupe. La întâlnirea cu Episcopii, Sfântul Părinte a subliniat profundul impact al Fecioarei de Guadalupe: "nici o altă voce nu poate vorbi atât de puternic inimii de mexican [...] Ea păzeşte cele mai înalte aspiraţii şi cele mai ascunse speranţe". De asemenea a indicat spre Fecioara de Guadalupe ca exemplu pentru toate persoanele consacrate şi pentru clerici, deoarece ea "ne învaţă că singura putere care poate cuceri inimile oamenilor este tandreţea lui Dumnezeu".
Pontiful i-a încurajat pe Episcopi să urmeze drumul de slujire, evanghelizare şi unitate pe care l-a indicat Fecioara de Guadalupe. Asemenea ei, şi Episcopii au "misiunea să înveşmânteze naţiunea mexicană în rodnicie". "Introduceţi-i pe preoţii voştri într-o înţelegere corectă a ministerului sacru", a continuat el, cerând Episcopilor să se îngrijească în special de inimile preoţilor lor. A vorbit şi despre preocuparea pentru cei "seduşi de puterea goală a lumii", care sunt orbiţi de ispita banilor şi violenţei comerţului cu droguri. Fenomenul ridică o provocare specială pentru păstorii Bisericii din Mexic, a spus Sfântul Părinte. "Doar pornind de la familii, apropiindu-vă şi îmbrăţişând extremităţile existenţei [...] vor găsi oamenii scăparea din apele tulburi în care se îneacă mulţi", a afirmat el, cerând Episcopilor să dea o atenţie specială familiei.
Papa i-a încurajat pe Episcopii din Mexic să alimenteze umilinţa, răbdarea şi unitatea în comunităţile lor, "ţesând omul cel nou pe care îl aşteaptă ţara voastră cu firul potrivit făcut din bărbaţii şi femeile pe care îi întâlniţi". În ciuda istoriei uneori singuratice şi dureroase a ţării, Sfântul Părinte i-a încurajat pe Episcopi: "să nu încetaţi să amintiţi oamenilor voştri cât de puternice le sunt rădăcinile vechi, rădăcini care au permis o vibrantă sinteză creştină de unitate umană, culturală şi spirituală. [...] Este important să nu risipiţi moştenirea pe care aţi primit-o, protejând-o prin munca voastră constantă." Apoi a spus: "cade în sarcina voastră să îl semănaţi pe Cristos în această ţară".
"Mexic şi Biserica ei mare şi complexă au nevoie de Episcopi care sunt slujitori şi custozi ai acelei unităţi zidite pe cuvântul lui Dumnezeu, hrănită de Trupul Său şi călăuzită de Duhul Său, care este suflarea dătătoare de viaţă a Bisericii", a afirmat Papa Francisc. A atins şi tema migraţiei, amintind de milioanele de persoane care îşi riscă vieţile în căutarea unui nou viitor. A vorbit astfel despre riscurile migraţiei şi despre durerea familiilor separate în speranţa unei noi vieţi. "Fie ca inimile voastre să fie capabile să îi urmeze pe aceşti oameni chiar şi dincolo de graniţe", a spus Pontiful, subliniind că "eforturile nu vor fi în van atunci când Diecezele voastre arată grijă turnând balsam pe picioarele rănite ale celor care trec prin teritoriile voastre".
Deşi Mexicul se confruntă cu multe dificultăţi şi provocări, Papa Francisc le-a cerut Episcopilor să îmbrăţişeze viitorul cu o viziune unificată, fără a pierde din vedere destinaţia. "Vă cer să nu vă pierdeţi în faţa dificultăţilor şi să faceţi toate eforturile pentru a promova, între voi şi în Diecezele voastre, un zel misionar, în special orientat spre zonele nevoiaşe ale trupului Bisericii mexicane." A încheiat spunând: "Vă invit deci să înţelegeţi că misiunea pe care v-o încredinţează Biserica cere o viziune ce îmbrăţişează întregul. Nu se poate realiza în manieră izolată, ci doar în comuniune."
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1059, Ultimul acces: 2026-09-30 03:41:41