Costul real al crizei umanitare se măsoară în moarte şi suferinţă[2016-02-10]Joi, 4 februarie 2016, la Londra, a avut loc conferinţa "Sprijinirea Siriei şi a regiunii", organizată de guvernul britanic în parteneriat cu Germania, Kuweit, Norvegia şi Naţiunile Unite. În cadrul acestei conferinţe, care urmăreşte să răspundă la criza umanitară din Siria, ce a intrat acum în al şaselea an al său, Arhiepiscopul Paul Gallagher, secretarul Sfântului Scaun pentru relaţiile cu statele, a făcut apel la creşterea fondurilor pentru ajutorarea refugiaţilor în urma crizei siriene. Potrivit Arhiepiscopului, criza este caracterizată de "o tot mai mare suferinţă umană, incluzând cazuri extreme de malnutriţie a unor copii nevinovaţi şi a altor civili, în special din rândul numărului mare de persoane care sunt prinse în zonele asediate la care este greu de ajuns şi care sunt private de ajutorul umanitar esenţial.""Eforturile noastre umanitare se concentrează tot mai mult nu doar pe ajutor de urgenţă ci şi pe nevoile pe termen mediu şi lung ale refugiaţilor şi ale ţărilor gazdă. De aceea, Sfântul Scaun salută cu căldură accentul pus la această conferinţă pe asigurarea educaţiei, a locurilor de muncă şi a dezvoltării economice". "Abordând nevoile umanitare din această criză, se cuvine să ne reamintim că adevăratul ei cost este măsurat de moartea şi de suferinţa a milioane dintre confraţii noştri... Privind înainte spre primul Summit Mondial Umanitar, care va avea loc în luna mai, Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa ca acest Summit 'să reuşească în scopul lui de a pune persoana şi demnitatea umană în centrul oricărui răspuns umanitar'." Având în vedere copleşitoarele nevoi umanitare, "Sfântul Scaun îşi alătură glasul la apelurile privind creşterea fondurilor pentru ajutorarea refugiaţilor a comunităţilor gazdă din ţările din Planul Regional pentru Refugiaţi: Iordan, Liban, Irak, Turcia şi Egipt. În 2015, entităţile Bisericii Catolice (Dieceze, organizaţii caritabile şi organizaţii neguvernamentale ale Bisericii), cu fonduri primite prin apelurile promovate de Conferinţele Episcopale naţionale, donaţii private ale credincioşilor catolici din întreaga lume, şi în parteneriat cu organizaţiile guvernamentale şi internaţionale, a contribuit la a oferi asistenţă umanitară de 150 milioane dolari de care au beneficiat direct peste 4 milioane de persoane." "În distribuirea ajutorului, organizaţiile catolice nu fac distincţie cu privire la identitatea religioasă sau etnică a celor care au nevoie de asistenţă, şi caută întotdeauna să acorde prioritate celor mai vulnerabili şi celor aflaţi în nevoi mai mari. În mod deosebit sunt vulnerabile minorităţile religioase, inclusiv creştinii, care suferă disproporţionat efectele războiului şi ale mişcărilor sociale din regiune. În fapt, chiar prezenţa şi existenţa lor sunt grav ameninţate. De aceea, Papa Francisc a atras în mod repetat atenţia asupra nevoilor particulare ale creştinilor şi ale minorităţilor religioase din Orientul Mijlociu." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1065, Ultimul acces: 2026-09-28 21:52:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1