Sarbatoarea Intampinarii Domnului la Manastirea Radu Voda - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Mănăstirea Radu Vodă

[2016-02-02]
Biserica Ortodoxă cinstește, în fiecare an, la 02 februarie, Întâmpinarea Domnului. În această zi de mare sărbătoare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Protos. Sava Hasuc, din cadrul Sectorului Bunuri și Imobile Bisericești al Arhiepiscopiei Bucureștilor și slujitor la Mănăstirea Radu Vodă. Praznicul amintește de aducerea Dumnezeiescului Prunc la Templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică și de către Dreptul Iosif. Aici, Dreptul Simeon Îl primește în brațe cu negrăită bucurie pe Hristos Domnul, împlinindu-se cuvintele îngerului care i-a spus că nu va gusta moartea până nu va până când nu va vedea pe Izbăvitorul lumii.
Slujire arhierească la Mănăstirea Radu Vodă
Sute de credincioși au fost prezenți marți, 02 februarie 2016, la Mănăstirea Radu Vodă, în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, în istoricul locaș de cult, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și preacuviosul părinte arhim. Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii și Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre semnificațiile acestei sărbători. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a arătat că pruncii erau aduși, în perioada vechi testamentară, la templul din Ierusalim în amintirea faptului că Dumnezeu a scos poporul evreu din robie, din pământul Egiptului, fiind astfel obligați de Legea mozaică să aducă primul născut pentru a-l închina Domnului. La 40 de zile după naștere, Mântuitorul Iisus Hristos este adus la Templu de Fecioara Maria și de dreptul Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii Vechi. Aici este întâmpinat de dreptul Simeon, unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus cărțile Vechiului Testament, și de Prorocița Ana, o văduvă cu viață dreaptă, după cum a arătat Preasfinția Sa.
Făcând referire la dreptul Simeon, Preasfințitul Părinte Timotei a relatat credincioșilor momentul în care îngerul Domnului i s-a arătat acestui înțelept. Traducând cuvintele prorocului Isaia: Iată fecioară va lua în pântece și va naște fiu, dreptul Simeon s-a îndoit zicând că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să aducă prunc pe lume. Dar îngerul Domnului i s-a arătat și i-a zis: Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul.
Preasfinția Sa a mai subliniat faptul că Evanghelia de astăzi ne învață să ne închinăm copii Domnului și să aducem jertfă lui Dumnezeu după puterea fiecăruia.
În cadrul Sfintei Liturghii tânărul teolog Gabriel Conțeanu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Pântești Făget – Protoieria Vălenii de Munte, iar diaconul Aldea Sergiu a fost hirotonit pe seama Parohiei Vălcanesti – Protoieria Ploiești Nord.
***
Prima mențiune documentară legată de praznicul Întâmpinării Domnului o găsim în jurnalul de călătorie al Pelerinei Egeria care ia parte la această sărbătoare în Ierusalim în ani 382 și 384, numind-o "Quadragesemae de ephifania", întrucât, atunci, la Ierusalim, Nașterea Domnului se serba o dată cu Botezul Domnului. Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. De asemenea, de la Sfântul Ioan Gură de Aur avem o omilie la sărbătoarea curățirii Mariei. Începând cu anul 494 este sărbătorită și la Roma. În Antiohia, a fost serbată în timpul domniei împăratului Iustin I (526), iar generalizarea ei în răsărit s-a făcut în cursul secolului a VI-lea, începând din anul 534, când împăratul Iustinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a serbării Nașterii Domnului).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 19376, Ultimul acces: 2026-05-24 07:56:25