Cinstirea "Sfinţilor Trei Ierarhi" la Galaţi[2016-02-01]Sfinţii Trei Ierarhi au fost cinstiţi anul acesta în mod deosebit la Galaţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost prezent, în ajunul sărbătorii - 29 ianuarie 2016, în mijlocul elevilor seminarişti gălăţeni, apoi în ziua praznicului a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cartierul gălăţean Mazepa II, informează Pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.Manifestările pastoral-misionare prilejuite de prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi la Galaţi au debutat încă din ajun, 29 ianuarie 2016, la Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, în prezenţa profesorilor şi a elevilor seminarului gălăţean. A doua zi, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi din cartierul gălăţean Mazepa II, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa câtorva sute de credincioşi. La slujbă au participat şi 15 elevi de la Şcolile din Titcov şi Frecăţei (Insula Mare a Brăilei) cu care Parohia Sf. Trei Ierarhi este înfrăţită de 10 ani. Aceştia, împreună cu tinerii şi copiii participanţi la programele educaţionale parohiale au susţinut un bogat program cultural-artistic dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1109, Ultimul acces: 2026-09-28 13:13:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1