28.01.2016 – Lămuriri cu privire la înmormântarea defunctei de confesiune baptistă din Tălpaşi, judeţul Dolj (mitropoliaolteniei.ro)[2016-01-28]În contextul apariţiilor media legate de situaţia înmormântării defunctei de Confesiune Baptistă din localitatea Tălpaşi, judeţul Dolj, şi de implicarea preotului Constantin Boiangiu în această problemă, aducem următoarele lămuriri:- nu există şi nici nu a existat niciun conflict între Comunitatea Baptistă şi Parohia Ortodoxă din localitatea Tălpaşi, judeţul Dolj, atât preotul paroh Constantin Boiangiu, cât şi pastorul din localitate întreţinând o atmosferă de dialog şi respect reciproc; - în cimitirul ortodox au mai fost înmormântaţi cetăţeni de alte confesiuni, preotul Boiangiu participând în calitate de consătean la astfel de evenimente din viaţa comunităţii; - mormântul defunctei este aşezat în vecinătatea Casei de Rugăciuni Baptiste. Mai mult, există chiar o iniţiativă comună, a Preotului Boiangiu şi Pastorului baptist, pentru înfiinţarea unui cimitir care să deservească comunitatea baptistă. - persoana decedată este prima înmormântată în acest cimitir, care aparţine comunităţii baptiste, având avizul Primăriei pentru înhumare; - în ceea ce priveşte afirmaţia Preotului Constantin Boiangiu de a solicita o pompă de apă în schimbul intervenţiei sale la postul Digi TV, o socotim a fi neinspirată şi nepotrivită contextului discuţiei în care a fost antrenat. Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1288, Ultimul acces: 2026-11-11 22:30:39
|
Timp total: 0.05s...
[]:1