A doua zi a Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe[2016-01-23]Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din toată lumea se desfăşoară zilele acestea la Centrul Ecumenic de la Chambésy, de lângă Geneva, Elveţia.Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române este condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Din aceasta face parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. Înaltpreasfinţia Sa a precizat pentru Radio TRINITAS faptul că astăzi, 23 ianuarie 2016, s-a hotărât instituirea unui comitet de redactare pentru regulamentul de desfăşurare de Sfântului şi Marelui Sinod. „Acest comitet este format din şapte persoane reprezentând anumite Biserici cu scopul de a trata toate elementele care trebuie să fie conţinute de către acest regulament special începând de la modul de desfăşurare, tematica, modul în care vor fi, dacă vor fi acceptaţi observatori din alte categorii din cadrul Bisericii Ortodoxe sau din cadrul altor Biserici de confesiuni creştine. Desigur că vor fi şi alte elemente de ordin practic ce vor fi abordate şi formulate în acest regulament. Aceasta este misiunea acestui comitet care va începe să lucreze imediat şi după două zile regulamentul va fi prezentat plenarei sinaxe pentru aprobare.” Sinaxa se desfăşoară până în 27 ianuarie 2016. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1220, Ultimul acces: 2026-09-28 14:12:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1