Prezentarea Congreselor apostolice ale Milostivirii[2016-01-20]În sala de presă a Sfântului Scaun au fost prezentate Congresele apostolice ale Milostivirii. Acestea se desfăşoară la nivel european, la Roma, între 31 martie şi 4 aprilie, şi mondial, în Filipine, între 16 şi 20 ianuarie. Congresele au fost prezentate de Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena şi preşedinte al Comitetului Congreselor Milostivirii, Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi coordonator al Jubileului Milostivirii, şi pr. Patrice Chocholski, secretar general al Congreselor şi rector al Sanctuarului francez din Ars.Cardinalul Schönborn, informează Radio Vatican, a spus că aceste congrese au fost o idee apărută între prieteni, cu Cardinalul polonez Dziwisz, lituanianul Bačkis, filipinezul Tagle, francezul Tauran, şi maturată de profunda devoţiune a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea faţă de Divina Milostivire. Primul congres, la nivel mondial, de acest fel a avut loc în 2008 la Roma în Bazilica San Giovanni in Laterano. "Încă de la început", a spus Cardinalul Christoph Schönborn, "ne-am gândit să îi dăm numele de Congresele apostolice ale Milostivirii, adică, în sens larg, apostolatul milostivirii. Nu doar al devoţiunii, ci al carităţii, al milostivirii. Pentru aceasta sunt foarte importante mărturiile. Şi sunt multe, în multe domenii. La ora actuală sunt în legătură strânsă cu un condamnat la moarte în Texas, care aşteaptă să fie executat în zilele imediat următoare. Unii creştini ţin legătura cu el de mai mulţi ani. Sunt 12 ani de când aşteaptă execuţia: este un lucru înspăimântător. Chiar şi Papa Francisc a fost informat cu privire la această persoană pe nume Richard. Creştinii, care îl însoţesc de ani buni pe acest condamnat la moarte şi pe familia sa, fac un apostolat al milostivirii. Este mărturia apropierii lui Isus de acest om, deoarece experimentează inima milostivă a lui Cristos." Programul Congresului european al Milostivirii prevede, printre altele, o veghe de rugăciune în Piaţa San Pietro, care va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, şi se va bucura de prezenţa Suveranului Pontif şi Liturghia prezidată de Papa în Duminica Milostivirii. Referitor la programul acestui Congres, Arhiepiscopul Rino Fisichella a afirmat că "pentru vineri, 1 aprilie, mai ales pentru cei care nu vin din Italia, ne-am gândit la o noapte de reconciliere. Dimensiunea imediată a milostivirii se trăieşte şi prin tema iertării. Pentru aceasta în bisericile jubiliare vor fi dedicate spaţii de animare a confesiunilor, astfel încât trăirea milostivirii să ne ducă la experimentarea în viaţa personală a milostivirii lui Dumnezeu". (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1617, Ultimul acces: 2026-09-28 07:49:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1