Cum l-a făcut IPS Teodosie om de ştiinţă pe Becali. „E un fel de binecuvântare, citea tot timpul”. REACŢIA Patriarhiei (Gandul.info) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cum l-a făcut IPS Teodosie om de ştiinţă pe Becali. „E un fel de binecuvântare, citea tot timpul”. REACŢIA Patriarhiei (Gandul.info)

[2016-01-13]
Cu înalte feţe bisericeşti care şi-au pus semnătura pe recomandarile pentru cărţile deţinuţilor celebri, Patriarhia ia distanţă de „oamenii de ştiinţă” din penitenciare şi susţine că aşa-zisa coordonare a fost doar o „binecuvântare”. De binecuvântare vorbeşte acum şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a recomandat „lucrarea ştiinţifică” a lui Gigi Becali depre Muntele Athos. „Becali citea tot timpul. De altfel, chiar îmi zicea... dom'ne, dacă nu ajungeam aici, nici nu mă apucam de citit”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului pentru Gândul.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Vasile Bănescu, a declarat, pentru gândul, că răspunderea în cazul recomandărilor date de înaltele feţe bisericeşti pentru cărţile deţinuţilor aparţine exclusiv celor care au luat decizia să coordoneze aceste lucrări. „Biserica Ortodoxă Română se distanţează de acest fenomen abuziv de a publica lucrări pseudo-ştinţifice din închisoare. Biserica sprijină educaţia şi rigoarea ştiinţifică şi nu este de acord cu abuzurile făcute în ultima perioadă, mai ales că anul 2016 este, pentru BOR, Anul Mitropolitului Antim Ivireanul, în care este comemorat marele cărturar şi din acest motiv şi Anul educaţiei tinerilor”, a declarat părintele Bănescu.
În cazul celor doi înalţi ierarhi ai BOR, Laurenţiu Streza, Mitopolitul Ardealului şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care au girat lucrările lui Gigi Becali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a afirmat că, din ştiinţa sa, aceştia i-au dat patronului Stelei doar o „binecuvântare care nu este echivalentul îndrumării unui studiu ştiinţific”.
„Evident cele două cărţi nu sunt lucrări ştiinţifice, iar domul Becali nu este un om de ştiinţă. Fără să fi citit cele două cărţi, bănuiesc că una este o carte de amintiri despre Muntele Athos, la care acesta a fost de mai multe ori, iar cea de-a doua cred că este un exerciţiu pe marginea temei vaste a iubirii creştine probabil inspirată din numeroasele acte de caritate ale sale”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al BOR.
IPS Teodosie: „E un fel de binecuvântare”
De binecuvântare vorbeşte şi Arhiepiscopul Tomisului. IPS Teodosie a declarat, pentru gândul, că nu el ar fi stabilit caracterul presupus ştinţific al lucrării „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, scrisă de Becali, ci comisia de la penitenciar. „E un fel de binecuvântare. Becali citea tot timpul. De altfel, chiar îmi zicea... dom'ne, dacă nu ajungeam aici, nici nu mă apucam de citit”, a spus înaltul prelat. ÎPS Teodosie a caracterizat cartea patronului Stelei ca pe o ”lucrare de evlavie în care îşi arată ataşamentul faţă de Sfântul Munte” şi recunoaşte că a citit-o doar „în fugă”.
IPS Laurenţiu Streza, Mitopolitul Ardealului, a recomandat cartea „Iubirea milostivă şi mântuitoare” scrisă de Gigi Becali. El nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Autor: Mihai Boeru

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1682, Ultimul acces: 2026-11-13 19:55:50