Târnosirea bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mun. Călăraşi[2016-01-12]Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost prezent duminică, 10 ianuarie 2016, în mijlocul credincioşilor din Municipiul Călăraşi, pentru a târnosi biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, informează site-ul oficial al Eparhiei.Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a lucrărilor exterioare ale bisericii. După slujba de sfinţire, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Manuel Rusu, pr. Daniel Florin Enaşcu, pr. Florin Ionescu, pr. Nicuşor – Silviu Dascălu, precum şi părintele protopop Ramon Eugen Ilie, preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi la slujbă despre începutul lucrării mântuitoare al lui Iisus Hristos, precum şi despre Împărăţia Cerurilor vestită de Mântuitorul Hristos. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a acordat rangul de iconom stavrofor şi Crucea Sloboziei părintelui paroh Gheorghe Ioan Dincă, iar părintelui coslujitor Vergil Marian Achim rangul de iconom stavrofor. Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire unor persoane care s-au implicat jertfelnic în ctitorirea acestei frumoase biserici. Astfel a fost acordată Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor domnilor Petrică Mercan, Laurenţiu Cuprinsu şi Ştefan Laurenţiu. Domnului primar Daniel Ştefan Drăgulin i-a fost acordată Medalia Aniversară „Douăzeci de ani de Arhierie”. Apoi, Preasfinţia Sa, împreună cu soborul de slujitori, a săvârşit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcopul Damaschin şi ctitori şi ajutători ai bisericii, trecuţi la Domnul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2847, Ultimul acces: 2026-11-13 20:41:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1