O nouă biserică dedicată Sfântului Petru, în Pakistan[2016-01-07]O nouă biserică dedicată Sfântului Apostol Petru este darul pe care Anul Milostivirii îl aduce cu sine pentru creştinii pakistanezi dintr-un mic sat de lângă oraşul Okara, Dieceza de Faisalabad. Noua biserică a fost construită în locul pe care înainte se afla o capelă, devenită între timp prea mică datorită creşterii numărului persoanelor care o frecventau. Noul locaş de cult a fost inaugurat printr-o celebrare euharistică solemnă săvârşită de Mons. Joseph Arshad, Episcop de Faisalabad, alături de parohul local, pr. John Murad, şi de alţi preoţi şi călugări, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.Comunitatea locală, păstorită de pr. Murad, s-a dedicat pe deplin construirii noii biserici asigurând materiale, mână de lucru, mici finanţări şi donaţii pentru edificarea lăcaşului ce va servi celor mai bine de 100 de familii catolice prezente în localitate. Adresându-se celor prezenţi la acest moment de sărbătoare al Bisericii locale, Episcopul Arshad a spus că "noua biserică este un semn de unitate între credincioşi şi doreşte să fie un semn de iubire, unitate şi milostivire pentru toată populaţia locală". Demn de menţionat este şi faptul că pe lângă credincioşii catolici, la această sărbătoare au participat şi persoane necreştine. "Noua biserică este semnul vizibil al prezenţei lui Cristos în mijlocul nostru", a spus Ierarhul locului, mulţumind celor care s-au implicat în această iniţiativă. "În anul Jubileului Milostivirii", a continuat Episcopul, "Cristos ne doreşte milostivi precum Tatăl". În încheiere, prelatul a invitat toată lumea prezentă să lase deoparte orice spirit de ură şi răzbunare pentru a umple tot teritoriul Pakistanului de milostivirea lui Dumnezeu. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1692, Ultimul acces: 2026-11-14 05:12:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1