Papa cere încurajarea spovezii individuale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa cere încurajarea spovezii individuale

[2006-11-07]
Papa Benedict al XVI-lea a cerut preoților să respecte cu rigurozitate normele Bisericii privitoare la spovadă, în special privitoare la dezlegarea generală. Pontiful a afirmat acesta astăzi, adresându-se Episcopilor elvețieni, aflați la Roma pentru a-și încheia vizita "ad limina". Aceasta a început de fapt în februarie 2005, dar a fost întreruptă datorită deteriorării stării de sănătate a Papei Ioan Paul al II-lea.

Referindu-se la "criza Sacramentului Spovezii prin care trece" Elveția, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe prelați să relanseze în Diecezele lor "un program pastoral penitențial care să încurajeze spovada individuală". "Cereți preoților voștri să fie confesori asidui, oferindu-le cu generozitate credincioșilor timpul necesar pentru mărturisire; încurajându-i să se apropie în mod frecvent de acest sacrament." Papa a continuat: "Îndemnați-i pe credincioși să recurgă la Sacramentul Spovezii cu regularitate, acesta permițându-le să descopere darul îndurării dumnezeiești și îndemnându-i să fie milostivi unii cu alții."

Spovada "ne ajută să ne formăm conștiința, să luptăm împotriva înclinațiilor rele, ne permite să ne lăsăm vindecați de Cristos, să progresăm în viața spirituală", a spus Sfântul Părinte citând din Catehismul Bisericii Catolice. Papa i-a invitat pe preoți "să observe cu rigurozitate normele Bisericii privitoare la dezlegarea colectivă [...] care necesită situații cu adevărat excepționale pentru ca cineva să poată să recurgă la această formă extraordinară a Sacramentului Spovezii". Episcopul Romei a indicat spre scrisoarea "Misericordia Dei", a predecesorului său, unde sunt clarificate condițiile necesare pentru acordarea dezlegării generale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-08-16 18:10:34