Știința nu poate explica totul, avertizează Papa[2006-11-07]Papa Benedict al XVI-lea a lăudat posibilitățile extraordinare deschise omenirii de către știință, dar a avertizat că tehnologia nu poate explica totul. Papa a spus acestea în ziua de luni, 6 noiembrie 2006, în fața membrilor Academiei Pontificale pentru Științe, reuniți în Roma pentru adunarea lor plenară. Tema adunării este "Predictabilitate în știință: precizie și limitări". Papa a spus: "Acest `progres` tot mai mare al științei, și în special capacitatea sa de a stăpâni natura prin tehnologie, a fost uneori legat de o corespunzătoare `retragere` a filozofiei, a religiei și chiar a credinței creștine. Într-adevăr, unii au văzut în progresul științelor moderne și al tehnologiei una dintre cauzele principale ale secularizării și materialismului: de ce să invocăm controlul lui Dumnezeu asupra acestor fenomene, când știința s-a dovedit capabilă să facă același lucru?""Dacă ne gândim de exemplu", a spus Papa, "la felul în care științele moderne, prevăzând fenomenele naturale, au contribuit la protecția mediului, la progresul națiunilor în curs de dezvoltare, la lupta împotriva epidemiilor, și la creșterea speranței de viață, devine clar faptul că nu există conflict între providența lui Dumnezeu și realizările umane". Papa a avertizat însă: "Omul nu poate să își pună atât de radical și necondiționat încrederea în știință și tehnologie încât să creadă că progresul științific și tehnologic poate explica totul și poate satisface pe deplin toate nevoile lui existențiale și spirituale". "Știința nu poate înlocui filozofia și revelația dând un răspuns exhaustiv la întrebările fundamentale ale omului: întrebări despre semnificația vieții și a morții, despre valorile fundamentale și despre natura progresului în sine". Papa a mai observat: "Metoda științifică în sine, în adunarea de date și în procesarea și folosirea acelor date în proiecții, are limitări inerente care în mod necesar restrâng predictabilitatea științifică la contexte și abordări specifice. Știința nu poate, așadar, să pretindă să furnizeze o reprezentare completă, deterministă a viitorului nostru și a dezvoltării fiecărui fenomen pe care îl studiază". "Filozofia și teologia pot să își aducă o importantă contribuție la această fundamentală problemă epistemologică", a spus Sfântul Părinte. De exemplu, a sugerat el, filozofia și teologia pot ajuta "științele empirice să recunoască diferența dintre incapacitatea matematică de a prezice anumite evenimente și validitatea principiului cauzalității". Cele două discipline pot de asemenea să arate diferența "dintre evoluție ca originea unei succesiuni în spațiu și timp, și creație ca originea fundamentală a ființelor care participă în Ființa esențială". "Există un nivel mai înalt care în mod necesar transcende toate predicțiile științifice, adică lumea umană a libertății și istoriei", a spus Pontiful. "În timp ce universul fizic poate avea propria lui dezvoltare spațio-temporală, doar omenirea, strict vorbind, are o istorie, istoria libertății sale". "Libertatea, asemenea rațiunii, este o parte valoroasă a imaginii lui Dumnezeu în noi, și nu poate fi redusă niciodată la o analiză deterministă. Transcendența ei față de lumea materială trebuie să fie recunoscută și respectată, deoarece este un semn al demnității noastre umane. A nega această transcendență în numele unei presupuse abilități absolute a metodei științifice de a prezice și condiționa lumea umană ar implica pierderea a ceea ce este uman în om, și a nu recunoaște unicitatea și transcendența lui ar deschide periculos poarta către exploatarea lui". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 793, Ultimul acces: 2026-08-17 01:51:23
|
Timp total: 0.05s...
[]:1