Decizia privind Liturghia tradițională nu este iminentă[2006-11-07]Un document al Vaticanului care să permită celebrarea mai largă a Liturghiei latine tradiționale nu este încă iminent, potrivit spuselor președintelui Conferinței Episcopale Franceze. Vorbind în ziua de 4 noiembrie 2006, când Episcopii francezi s-au întâlnit la Lourdes, Cardinalul Jean-Pierre Ricard de Bordeaux i-a asigurat pe colegii săi că vor avea ocazia de a "transmite temerile și speranțele noastre" Vaticanului înainte de publicarea unui mult-anticipat motu proprio care să le dea tuturor preoților permisiunea de a folosi ritualul tridentin.Mai mulți membri ai ierarhiei franceze și-au exprimat nemulțumirea față de recunoașterea de către Vatican a unui grup tradiționalist, Institutul lui Cristos Rege. Episcopii francezi susținut de asemenea că pașii pentru reînvierea Liturghiei tradiționale ar avea consecințe nefavorabile asupra credinței. Însă președintele Conferinței Episcopale a prevenit temerile privind o schimbare bruscă. "Pentru moment, nu s-a făcut nimic", a spus Cardinalul Ricard, adăugând în mod special faptul că Papa Benedict al XVI-lea nu a semnat încă motu proprio. Cardinalul francez a spus că un text care este în prezent analizat în Vatican este un răspuns la dorința Papei de a-i reconcilia pe membrii Societății tradiționaliste Sf. Pius al X-lea (SSPX). Documentul, a spus el, este "o sugestie a Cardinalului Castrillon Hoyos", oficialul Vaticanului care a fost responsabil cu discuțiile cu grupul tradiționalist. Cardinalul Ricard a spus că a stat de vorbă cu Papa Benedict al XVI-lea despre documentul propus, și Papa l-a asigurat că este încă timp pentru consultații în legătură cu anunțarea oricărei politici. Prelatul francez s-a întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea în Vatican în 26 octombrie 2006. Remarcile Cardinalului francez contrazic relatările care au circulat prin Roma în timpul ultimelor săptămâni, sugerând că Papa Benedict al XVI-lea este gata să dea documentul care să lărgească accesul la Liturghia tradițională. Unii observatori ai Vaticanului continuă să insiste că publicarea documentului este iminent. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-08-19 08:23:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1