Șăulia: sfințirea pietrei de temelie a noii biserici[2006-10-27]Duminică, 22 octombrie 2006, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian a făcut o vizită pastorală în parohia Șăulia (protopopiatul Râciu, județul Mureș). Însoțit de către pr. vicar mitropolitan Ioan Fărcaș, Ierarhul a fost întâmpinat cu un cuvânt de bun-venit de către protopopul de Râciu, pr. Teodor Dulău și de către parohul din Șăulia, pr. Claudiu Duda. Ceremonia a început la orele 10, cu oficiul sfințirii apei, urmat de sfințirea pietrei de temelie și a locului unde se va înălța noua biserică din parohie. A urmat Sfânta Liturghie, alături de Ierarh, la masa altarului amenajat pe fundația viitoarei biserici aflându-se 10 preoți din protopopiatul Râciu și din alte parohii din jur.În cuvântul de învățătură, în contextul celebrării în întreaga Biserică Catolică a Zilei Mondiale a Misiunilor, Întâistătătorul a prezentat credincioșilor importanța acestei zile. Referindu-se apoi la voința credincioșilor din Șăulia, a spus: "Bun lucru faceți că vă angajați cu dragoste, cu jertfe și cu rugăciune la zidirea acestei biserici. A construi o biserică înseamnă a rândui locuința lui Dumnezeu cu oamenii, înseamnă a oferi găzduire lui Isus și Maicii Sale preacurate. A construi o biserică înseamnă a învăța să lucrăm cu Dumnezeu, pentru a rămâne în mijlocul nostru; înseamnă a învăța pentru totdeauna marea lecție a iubirii de cele sfinte și de oameni. Această biserică ne invită să aducem mereu laudă lui Dumnezeu, să ascultăm cuvântul Său, să devenim tot mai misionari și apostoli, să invităm și pe alții să vină și să cunoască vestea cea bună a mântuirii adusă de Cristos. Această biserică poartă hramul "Bunavestire". În cadrul Sfintei Liturghii s-au făcut și rugăciuni pentru odihna sufletului Episcopului Mitropolit Alexandru Rusu, cel care, născut la Șăulia în urmă cu 122 de ani, avea să devină primul Episcop al Episcopiei Maramureșului și mai apoi Mitropolit ales al Bisericii Române Unite cu Roma, dar nerecunoscut de către regimul comunist instalat în țară. "Așteptăm ziua în care îl vom avem ca sfânt al Bisericii, cu zi de cinstire în calendar, zi în care putem proclama solemn, ca hram secund al acestei biserici ce se ridică în localitatea lui de naștere, unde a făcut și clasele primare: Sfântul Martir Alexandru Rusu, arhiereu! Să ne rugăm, să vă rugați pentru a veni cât mai repede ziua aceea!" a spus Înaltul ierarh. La finalul ceremoniei, părintele paroh a mulțumit tuturor pentru participare, Ierarhului, clerului, credincioșilor prezenți, cât și corului parohiei I Târgu-Mureș, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. Toți cei de față au fost apoi invitați la o agapă oferită de către comunitate. Din "Șematismul veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba Iulia și Făgăraș pe anul 1932" aflăm că parohia greco-catolică Șăulia număra 2.102 credincioși (în localitate mai existau 56 ortodocși, 8 romano-catolici, 11 reformați, 2 evanghelici, 4 baptiști și 19 israeliți); biserica, din piatră, construită în 1926, purta hramul Sfinții Arhangheli. (corespondență semnată de Alexandru Petărlecean) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 828, Ultimul acces: 2026-08-20 08:26:32
|
Timp total: 0.04s...
[]:1