Olimpiada de Religie la București, etapa pe municipiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Olimpiada de Religie la București, etapa pe municipiu

[2015-03-07]
În pofida faptului că în ultimul timp a existat o campanie mediatică nedreaptă, care a pus în discuție importanța orei de Religie, elevii continuă să participe în număr mare la competițiile școlare care au în vedere această disciplină. Sâmbăta aceasta, elevii bucureșteni care au trecut de faza pe sector a Olimpiadei de Religie, au participat la etapa pe municipiu. Concursul a avut loc la Școala „Federico Garcia Lorca” din Capitală.
„Anul acesta s-a înregistrat o prezență numeroasă a elevilor la olimpiada pe municipiu. Spre deosebire de anii trecuți avem mai mulți elevi participanți. Avem un număr total de 333 de elevi înscriși la olimpiada pe municipiul București. Se vor califica primii trei elevi de la fiecare an de studiu, în condițiile în care aceștia vor obține cel puțin 90 de puncte. Așadar, primul criteriul este obținerea notei minim nouă pentru a te califica la faza națională, dar să faci parte și din primii trei”, a declarat pentru TRINITAS TV Prof. Marius Bâzoi, metodist.
Elevii, vizibil emoționați au fost așteptați la ieșirea din săli de părinți și bunici.
Faza națională a Olimpiadei de Religie se va desfășura la Pitești, în timp ce elevii teologi vor susține proba finală a competiției în Târgoviște.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 819, Ultimul acces: 2026-07-28 11:12:12