Sfântul Gherasim și destinul eshatologic al creației[2015-03-04]Din viața Sfântului Gherasim de la Iordan, poate cel mai interesant episod este cel al uceniciei unui leu sălbatic pe lângă acest sfânt. Îmblânzirea leului, transformarea firii sale dintr-un animal sălbatic carnivor într-un animal domesticit, vegetal, este o amintire a grădinii Edenului, unde animalele conviețuiau cu omul în armonie. În cele ce urmează ne dorim să înfățișăm câteva erminii patristice despre rai: loc pământesc, sau realitate spirituală îndepărtată de lumea aceasta.Paradisul sau raiul primilor oameni este descris la Facere 2, 8-14, imediat după consemnarea creației. La fel ca și creația însăși, Edenul a primit în tradiția creștină, după caz, interpretare alegorică, spirituală sau literară. Scriitorul bisericesc Origen, în secolul al III-lea, în comentariul său la Facere spunea că starea primordială a lui Adam în Eden este starea omului botezat în Biserica creștină, și a explicat că pomii din rai au un înțeles mai mult spiritual decât unul material: În lectura noastră, ne ridicăm de la mituri și de la interpretarea literară și ne întrebăm ce sunt pomii pe care Dumnezeu i-a sădit. Noi spunem că nu sunt pomi în locul acela (Eden) care pot fi percepuți cu simțurile. De asemenea, Origen interpretează viziunea lui Pavel a celui de-al treilea cer, de la 2 Corinteni 12, 2-4, și spune că paradisul pământesc este o alegorie a raiului ceresc. De la Origen, vom vedea că în interpretarea Sfinților Părinți cele două narațiuni, de la Facere și de la 2 Corinteni, vor deveni precumpănitoare asupra învățăturii despre rai. Astfel, în secolul al IV-lea, Sfântul Epifanie, Episcop de Salamina, refuză interpretarea lui Origen și spune: Cine să asculte de Origen, când ne arată Edenul în al treilea cer, când el transferă ce spune Scriptura despre pământ la cer, și când el înțelege toți pomii care sunt descriși în Facere într-un mod alegoric, încât el este sigur că pomii sunt făpturi cerești, deși adevărul nu poate accepta asta? Mai multe informații în Ziarul Lumina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-07-26 18:22:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1