LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ Importanța orei de Religie pentru educația copiilor și tinerilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ Importanța orei de Religie pentru educația copiilor și tinerilor

[2015-03-02]
Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015
1. Religia constituie parte integrantă și definitorie a culturii europene. Fără cunoștințele referitoare la aceasta nu putem înțelege istoria și cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate țările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public.
2. Copiii și tinerii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 c㠄există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiția sănătoasă a poporului român, eminamente religios.
3. Religia este lumină pentru înțelegerea universului și a vieții, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalității, dreptății, păcii, solidarității, înțelegerii și comuniunii între oameni.
4. Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, și le formează personalitatea, învățându-i să cultive bunătatea și omenia, iubirea de Dumnezeu și de semeni, recunoștința față de generațiile trecute și responsabilitatea față de prezent și de viitor.
5. Valorile oferite de educația religioasă sunt reper spiritual esențial și liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.
6. Predarea Religiei în Școală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și a tinerilor, demonstrat și de studiile educaționale și sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfințenie și conviețuire umană.
7. Educația religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranță.
8. Ora de Religie contribuie la formarea și cultivarea unei conștiințe vii și mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane și la promovarea demnității acesteia în familie și în societate.
9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane.
10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educații integrale, care unește viața spirituală profundă cu informarea științifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existențial al societății tehniciste de astăzi are consecințe negative pentru orientarea tinerilor în societate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-07-28 03:41:34