De ce să postesc? (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

De ce să postesc? (Adevarul.ro)

[2015-02-24]
Trăim într-o lume care pare că și-a pierdut busola. Nedreptatea, minciuna, hoția, haosul, deciziile aiuritoare și alte rele sunt aproape pretutindeni. Postul merge la sursa acestora, oferindu-ne un tratament social benefic: puterea discernământului. Iar discernământul sporește comuniunea.
Am intrat în Postul Mare. De la distanță, pare un simplu ritual religios: o dietă alimentară cerută de Biserică. Cum poate ajuta Postul o societate aflată în trepidațiile haosului?
Un răspuns simplu ar fi: Postul disciplinează omul. În amănunt însă, avem de-a face cu un stil complex de viață, în care pornim de la un banal exercițiu alimentar și ajungem până în profunzimile tainice ale sufletului fiecăruia. De unde ies îngeri sau demoni.
În Evanghelie, Hristos rostește foarte rar cuvântul „post”. Vorbind despre eliberarea de influența demonică, El spune că fără post și rugăciune nu se poate. Adică fără înfrânare de la rele și fără dragoste față de Dumnezeu și semeni nu se poate. Fapt vizibil azi oriunde: când acestea scad, dezumanizarea crește.
În schimb, toată predica hristică este un îndemn către reașezarea sufletească. Către eliberarea noastră din dependența de rău și spre discernământ (numit teologic „trezvie”). Chestiune deloc ușoară, deoarece răul este strâns lipit de firea noastră. E ca și cum ai vrea să te operezi de tine însuți. Paradoxul este că, pe cât de complicat pare, pe atât este de simplu. Dacă se respectă însă câteva reguli.
1. Postim benevol, nu din obligație. Determinarea spre eliberare trebuie să vină din interior. Nu postim pentru „a fi în rând cu lumea”, căci maselor nu le este caracteristic postul. Din pucrul acesta de vedere, postul este o metodă de extragere „din turmă”.
2. Postim constant, nu pe sărite. Un tratament medical nu-și face efectul dacă nu e luat conform prescripției. Așa e și postul. Nu funcționează daca e întrerupt. E ca în sport: sportivii repetă perioade mari de timp anumite mișcări, pentru a ajunge la performanțe de moment.
3. Nu înlocuim o plăcere cu o altă plăcere. Vorbesc unii de „mâncarea delicioasă de post”. Postul este însă înfrânarea de la pofte și plăceri. Cum vei vindeca pofta, dacă doar schimbi plăcerea? Nu putem schimba doar „părul” lupului, păstrând „năravul”.
4. Nu postim doar de la mâncare. Postim de anumite alimente nu pentru că ar fi toxice (deși chimizarea unora produce toxicitate), ci pentru a întări voința de a spune „nu” răului. Este doar un exercițiu de antrenare a voinței pentru a învăța să respingă ceea ce ar putea fi dăunător. Iar cele mai dăunătoare lucruri din lume sunt păcatul, viciul, obiceiul rău. El are efecte negative atât asupra trupului cât și asupra sufletului.
5. Postim, căutând virtuțile sufletești. Toate religiile practică asceza. Dar creștinismul caută dragostea și cele ale ei. Astăzi se vorbește foarte rar de aceste virtuți. De aceea, devin și rare. Mimetismul ne poate fi nociv: cultivând răul, de el avem parte. Priviți în jur și veți vedea câtă nevoie este de discernământ, îndreptare și dragoste. Discernământul ne ajută la identificarea manipulărilor din spatele relelor (un rău este un bine manipulat). Îndreptarea este necesară pentru restabilirea dreptății. Iar dragostea (rar cuvânt, transformat adeseori în pasiune sau interes) restabilește armonia. Aici ne ajută și rugăciunea, care se întețește în mod public în biserici, dar care trebuie să se regăsească în trăirile personale.
Ca un model de rugăciune avem o rugăciune a Sf. Efrem Sirul care spune: „Doamne și Stăpânul vieții mele,/ Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie!/ Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei,/ dăruiește-mi mie, slugii Tale!/ Așa, Doamne, Împărate,/ dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele/ și să nu osândesc pe fratele meu,/ că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin“
6. Postim activ. Nu e suficient să te ferești de rele. Trebuie să practici cele bune, dacă vrei ca binele să crească în tine și în jur. dar pentru asta trebuie să știi exact ce anume trebuie cultivat. Cum postul ne liniștește trupul, mintea devine mai permeabilă la receptarea informațiilor. De aceea, odată cu postul căutăm și informațiile bune. Nu trebuie să ne fie indiferent ce sădim în noi. Așa că, iată, apare chiar și un post informațional.
Postiți așadar cu folos. Nu ignorați medicamentul care poate vindeca îmbolnăvirea socială. Cine are putere să-și taie plăcerile, să se disciplineze interior, va fi răsplătit cu frumusețea virtuților sufletești.
Autor: Eugen Tănăsescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-07-24 19:49:23