Sentimentele anticreștine sunt în creștere în Niger[2015-02-18]În timp ce mai multe țări africane și-au unit forțele pentru a combate atacul grupului extremist islamic Boko Haram, un misionar din Niger afirmă că localnicii creștini se tem pentru viețile lor. Organizația teroristă, care a produs ravagii în Nigeria, a exportat războiul său în Nigerul vecin, atacând orașul de frontieră Diffa. Parlamentul Nigerului a aprobat participarea țării într-o forță operațională de forțe armate care are ca scop să combată organizația Boko Haram. Forța operațională include Nigeria, Camerunul, Ciadul și Beninul.Într-un interviu acordat agenției Fides, părintele Mauro Armanino, misionar al Societății Misiunilor Africane (SMA) a afirmat că, în ciuda eforturilor guvernului, localnicii din Diffa părăsesc zona, iar agresiunile îndreptate împotriva creștinilor sunt în creștere. "Într-adevăr, există o preocupare crescândă în rândul oamenilor", a spus el. "Atacurile duse la îndeplinire de Boko Haram creează o senzație de nerăbdare crescândă îndreptată împotriva oricărei prezențe care nu este o formă a islamului." "În Niger", a explicat misionarul, "islamul, care înainte era bazat pe sufism, confruntat cu situația socială explozivă, mulțumită miilor de tineri fără niciun viitor, este afectat de predicarea și de fondurile celor care au o viziune extremistă a religiei." Misionarul a afirmat că atacurile împotriva mai multor biserici și misiuni catolice au fost duse la îndeplinire în timpul revoltelor din ianuarie. "Adevărata noutate constă în gradul de neliniște și în furia cu care au acționat mulțimile", a conchis el. "Este un semn al unor sentimente anticreștine în creștere." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-07-26 18:04:33
|
Timp total: 0.07s...
[]:1