Papa despre experiența neprețuită de a avea frați și/sau surori[2015-02-18]La audiența generală din această săptămână, Papa Francisc a vorbit despre rolul fraților în viața de familie, spunând că fraternitatea pe care o învățăm de la ei ne arată cum să depășim barierele și ne conduce la o mai mare libertate. "Cu Isus, această legătură a fraternității se extinde depășind diferențele de națiune, limbă, cultură sau religie", le-a spus Papa pelerinilor strânși în Piața San Pietro miercuri, 18 februarie.Nu există un mai mare compliment decât a spune unul altuia "el este ca un frate pentru mine sau ea este ca o soră", a spus Pontiful, explicând că fără valoarea fraternității "libertatea și egalitatea se pot umple de individualism și de conformism, chiar de interes personal". Reflecția oferită astăzi de Papa se încadrează într-o serie dedicată familiei. După ce în săptămânile trecute a vorbit despre rolul mamelor, apoi al taților, astăzi s-a oprit asupra fraților și surorilor. A crește în familie alături de alți copii este o "experiență profund umană" ce își atinge împlinirea în Isus Cristos, care a devenit fratele nostru și ne-a făcut pe toți copii ai lui Dumnezeu Tatăl. Fraternitatea a fost mereu o valoare esențială pentru Poporul lui Dumnezeu, a subliniat Sfântul Părinte, arătând cum o laudă însăși Scriptura, un exemplu fiind psalmul 132 unde se spune: "Iată cât de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună!" Dar ruptura în fraternitate care a avut loc când Cain și-a ucis fratele Abel "a deschis un abis profund în om", iar întrebarea lui Dumnezeu către Cain, "Unde este fratele tău?", nu a încetat să răsune de-a lungul istoriei. Contrar răspunsului lui Cain, "Sunt eu păzitorul fratelui meu?", Papa Francisc a explicat că noi suntem într-adevăr păzitorii fraților noștri în familia umană, iar întrebarea lui Dumnezeu dovedește aceasta. A mai spus că în familie învățăm prima oară să ne deschidem față de frați, să devenim frați buni. Ce învățăm acolo este spre câștigul societății. Ca prim loc unde învățăm să trăim fratern, relațiile noastre cu frații servesc ca "ideal pentru orice relație în societate și între popoare", a afirmat Papa. Pontiful a explicat și că Isus este cel care dă harul de a ne vedea unii pe alții ca frați și surori și pentru reconcilierea diferențelor și diviziunilor. Isus ne oferă și promisiunea adevăratei libertăți și egalități. Virtutea fraternității strălucește și mai puternic "când familia are un frate mai slab, bolnav sau cu handicap, iar ceilalți îl îngrijesc cu multă afecțiune". A mai spus că "a avea un frate, o soră care te iubește este o experiență puternică, neprețuită și de neînlocuit" și a explicat că comunitatea creștină este chemată să se îngrijească de cei săraci și nevoiași cu aceeași tandrețe și afecțiune. A invitat și la rugăciune ca "societățile noastre adesea impersonale" să învețe cum să încurajeze acest spirit al fraternității. Papa a cerut familiilor din toată lumea să aprecieze marea binecuvântare a lui Dumnezeu reprezentată de frați și de surori. Înainte să încheie cateheza, Episcopul Romei a cerut credincioșilor prezenți un moment de liniște pentru ca fiecare să își amintească de frații și surorile lui. "Cu această rugăciune i-am adus pe toți, frați și surori, cu gândul, cu inima, aici în piață, pentru a primi binecuvântarea", a spus el, după care i-a salutat pe pelerinii prezenți din diferite continente ale lumii. A cerut rugăciuni speciale pentru cei 21 de creștini copți egipteni decapitați de militanții ISIS "pentru simplul fapt că sunt creștini". S-a rugat pentru toți cei răniți în diferite conflicte, oferind rugăciuni pentru pace în special pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Ucraina. În plus, Papa a chemat comunitatea internațională să conlucreze pentru a găsi soluții pașnice la criza actuală din Libia. Legături: Textul integral al audiențelor generale Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-07-24 20:47:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1