Pastoraţia celor întristaţi la Sfântul Ioan Gură de Aur

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pastoraţia celor întristaţi la Sfântul Ioan Gură de Aur

[2015-02-14]

Activitatea de păstorire a sufletelor a cunoscut pe parcursul istoriei Bisericii o deosebită cuprindere, în funcţie de nevoile şi priorităţile credincioşilor. În acest sens este nevoie de o ştiinţă, de o artă deosebită în exercitarea pastoraţiei, care să facă din ea nu o filosofie stearpă, ci o strădanie rodnică. De aceea, principiile fundamentale după care păstorii abordează problemele specifice pastoraţiei din orice timp devin cu mult mai eficiente atunci când se întemeiază pe ştiinţa Duhului, pe care au avut-o pe deplin Sfinţii Părinţi, decât atunci când împrumută din săracele ştiinţe seculare, întrucât acestea sunt lipsite de perspectiva transcendenţei, pe care sufletul o deţine ontologic şi o revendică, chiar dacă acest fapt nu este totdeauna vizibil. Astfel, pentru a veni în întâmpinarea celor întristaţi, a celor care suferă de diverse forme de depresie specifice, dar şi datorate mentalităţilor epocii contemporane, se poate recurge la experienţa de Dumnezeu purtătorilor noştri Părinţi, consemnată în scrierile lor. Din acest tezaur foarte vast, dar din păcate puţin valorificat, face parte şi corpus-ul epistolar al Sfântului Ioan Gură de Aur către diaconiţa Olimpiada. Aceste scrisori, pilde grijă pastorală, de adâncă cunoaştere a mişcărilor sufletului supus atacurilor întristării, conţin o ştiinţă deplină a rostului încercărilor în cadrul iconomiei lui Dumnezeu, încât atenta lectură a lor ar putea vindeca sufletul suferind de întristare.
Aşadar, printr-o privire sinoptică aflăm din aceste scrisori că, pentru a scăpa de tirania tristeţii şi a izbândi tămăduirea, ajută foarte mult cunoaşterea firii şi a manifestării bolii, precum şi o anumită înţelepciune în abordarea ei: „Tristeţea este groaznică, de nesuferit, iar chipul ei este aspru, şi e mai crudă decât un tiran, şi nu ascultă iute de cei ce caută să-i pună capăt. Când pune stăpânire pe un suflet, e mai tare decât diamantul, dacă sufletul acela nu-i deprins cu înţelepciunea duhovnicească“ (Scrisoarea a 10-a).
Cel care a pătimit de întristare poate uşor să recunoască realitatea simptomelor în descrierea de mai sus, dar şi, fireşte, să se întrebe care-i este provenienţa. Potrivit Sfântului Ioan, întristarea are în esenţă trei rădăcini. Mai întâi este firea cea căzută a omului, care, mai cu seamă în cazul femeii, moşteneşte pedeapsa lui Dumnezeu: „Înmulţind voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău; în dureri vei naşte fii“ (cf. Fac. 3, 16). Aici, comentează Sfântul Ioan, „nu-i vorba de osteneală, nu-i vorba de sudoare, nu-i vorba de muncă, ci de tristeţe şi suspin, iar pedeapsa aceasta ţine în cumpănă cât mii şi mii de osteneli şi de morţi…“ (Scris. a 10-a).
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 812, Ultimul acces: 2026-07-25 03:30:24

Timp total: 0.03s...

[]:1