ugăciuni pentru făuritorii Principatelor Române - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

ugăciuni pentru făuritorii Principatelor Române

[2015-01-27]
Cu prilejul împlinirii celor 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române au fost săvârșite slujbe de Te Deum și de pomenire pentru cei care au contribuit la realizarea Unirii și au fost organizate manifestări cultural-artistice.
La Galați, slujba de pomenire a celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române a fost săvârșită la mormântul mamei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Sultana Cuza, de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba de pomenire a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, și slujba de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, în Biserica „Vovidenia” din municipiul Galați, în apropierea căreia se află mormântul Sultanei Cuza. Au participat reprezentanți ai autorităților locale și credincioși de toate vârstele din municipiul Galați. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a arătat însemnătatea istorică a Bisericii „Vovidenia”, biserică în care făuritorul Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, „a jurat pe Sfânta Evanghelie că va fi în slujba Unirii, mai întâi ca pârcălab al ținutului Covurluiului, mai apoi ca Domnitor al Moldovei. Tot în această biserică a participat la numeroase slujbe și și-a condus mama spre Împărăția lui Dumnezeu! Tot aici, este viu și prezent în sufletele noastre marele unionist, Episcopul Melchisedec È?tefănescu, împreună cu mulți preoți și patrioți, care au astăzi urmași ce vor continua să aducă lumină în biserica familiei Cuza, în Casa «Alexandru Ioan Cuza» din vecinătate și în oraș, în fața statuii marelui Domnitor!”.
Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar și mass-media eparhial, a mai fost evocată atât la Galați, la statuia sa, situată în imediata apropiere a Palatului Episcopal, și la Muzeul „Casa Cuza Vod㓠din municipiu, cât și în majoritatea parohiilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În Parohia Costache Negri, potrivit părintelui paroh Ionuț Mihai, a fost oficiată o slujbă de pomenire la casa memorial㠄Costache Negri” din localitate și a fost susținut un amplu program cultural-artistic de cântece patriotice și poezii de către elevii È?colii Gimnaziale „Elena Negri” și credincioși din parohie.
În comunitățile ortodoxe românești din diasporă, în ziua de 24 ianuarie, au fost înălțate rugăciuni pentru cei care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. La Giula, în Ungaria, o slujbă de pomenire și un Te Deum au fost oficiate la Paraclisul Episcopal „Sfinții Trei Ierarhi” de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria. În Italia, rugăciuni și alocuțiuni închinate Unirii Principatelor Române au fost rostite în Biserica „Sfântul Vitalie” din Roma, unde au participat PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Bogdan Tătaru Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Dana Constantinescu, Ambasadorul României în Italia, și numeroși români. Peste ocean, în S.U.A., Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România, a organizat ieri, 25 ianuarie, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din New York, un simpozion de dedicat Unirii Principatelor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 984, Ultimul acces: 2026-07-26 09:40:23