Religia, studiată în școli doar la cerere. Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial. Se aplică din septembrie 2015 (Evz.ro)[2015-01-27]Curtea ConstituÈională a decis că obligaÈia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în "Legea Educației" este neconstituțională. Drept urmare, elevii majori sau părinții/tutorii legali ai elevilor minori vor studia religia în școli doar la cerere. Decizia Curții Constituționale este definitivă. Ministrul EducaÈiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că prevederile se vor aplica în anul Ècolar următor, adică din septembrie 2015.Potrivit avocatnet.ro,decizia CCR a fost publicata vineri in Monitorul Oficial, astfel cererile trebuie completate doar dacă se dorește studierea acestei discipline. De altfel, după ce Curtea Constituțională a decis, în noiembrie anul trecut, că religia nu se va mai preda obligatoriu în școli, Patriarhia Română a transmis punctul său de vedere. Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curții Constituționale a României, discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci așteptăm publicarea motivației a acestei decizii. O majoritate a Curții Constituționale, neprecizată încă, a cărei motivație urmează să o cunoaștem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul Oficial a shimbat jurisprudența existentă într-un mod surprinzător și contrar tradiției constituționale și legislative a României de până la acest moment. CCR a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 9 alin.2 teza întâi din Legea învățământului 84/1995 și ale art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea educației naționale 1/2011. Art.9 alin. (2) din Legea învățământului 84/1995 prevede: La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Art.18 alin.(2) din Legea educației naționale stabilește: La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplină. Parlamentul trebuie să armonizeze Legea educaÈiei naÈionale cu Decizia CCR, schimbând procedura de a opta pentru ora de Religie. Ce spune Ministerul EducaÈiei "Prevederile din Legea educaÈiei declarate neconstituÈionale se referă strict la modul în care elevii Èi părintii optează pentru ora de Religie, iar asta se schimbă în momentul în care ei fac opÈiunile, adică septembrie 2015", a întărit Èi subsecretarul de stat din cadrul Ministerului EducaÈiei, Liliana Preoteasa. "Religia rămâne obligatorie pentru Ècoală Èi pentru Ministerul EducaÈiei, iar opÈiunea este a părintelui Èi a elevului", a mai spus subsecretarul de stat. Autor: Silvana Chiujdea , Violeta Fotache Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1087, Ultimul acces: 2026-07-27 14:41:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1