Eveniment cultural dedicat Zilei Unirii și poetului Mihai Eminescu, la Craiova[2015-01-22]Fundația Cuvântul care zidește și Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învățământ, catehizare și activități cu tineretul, organizează vineri, 23 ianuarie, de la ora 14.00, la sediul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, manifestarea Picuri de lumină și de viață, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.Evenimentul se înscrie în seria de activități culturale desfășurate la nivelul urbei cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române și a 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Programul cuprinde un recital de poezie și premierea câștigătorilor concursului de poezie religioasă pentru elevii din ciclul gimnazial si liceal, ediția a VIII-a, organizat de Fundația Cuvântul care zidește a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și un concert de muzică patriotică susținut de Corul Seminarului Teologic din Craiova condus de prof. Victor Șapcă. Tot în cadrul acestui eveniment, elevii de la Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova vor organiza o expoziție cu lucrări de desen și pictură cu tematică specifică momentelor sărbătorite, în holul Bibliotecii Județene. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1139, Ultimul acces: 2026-07-26 03:43:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1