Cerc pastoral-misionar în Parohia Firiteaz[2015-01-22]Preoții din Cercul pastoral-misionar nr. 5, Vinga, coordonat de părintele Horia Ștefan, de la Parohia Secusigiu, s-au întâlnit în seara zilei de duminică, 18 ianuarie 2014, în biserica Parohiei Firiteaz, Protopopiatul Arad, punând astfel început desfășurării cercurilor misionare în cadrul eparhiei arădene, fiind primul cerc misionar din acest an omagial dedicat misiunii parohiei și mănăstirilor astăzi, după cum informează episcopiaaradului.roInițiativa a aparținut părintelui paroh Sergiu-Vlad Sandu, care ne-a invitat pentru a săvârși Taina Sfântului Maslu în parohia pe care o păstorește de doar o lună de zile. La această slujbă au participat un număr impresionant de credincioși, atât din parohie cât și din parohiile învecinate. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, la această întrunire a fost prezent protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei, care după ce a transmis tuturor celor prezenți cuvântul de binecuvântare al chiriarhului, a rostit un bogat cuvânt de învățătură, bazat pe Evanghelia Duminicii a XXIX a după Rusalii privind tămăduirea celor zece leproși, cât și pe efectele tămăduitoare ale Sfântului Maslu în rândul celor bolnavi și suferinzi. De asemenea, părintele Iustin a explicat motivul pentru care acest an este dedicat misiunii parohiilor și mănăstirilor în viața credincioșilor, îndemnând pe preoți să se implice mai intens în activitatea misionar-pastorală pe care o au de îndeplinit. La finalul slujbei, preotul paroh, Sergiu-Vlad Sandu, a mulțumit părintelui consilier și tuturor preoților participanți, în număr de 15, precum și credincioșilor care au venit în număr așa de mare. Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de către credincioșii parohiei, în continuarea căreia s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale și probleme de actualitate, diverse probleme cu caracter administrativ-gospodăresc din fiecare parohie, cum ar fi: necesitatea pastorației preotului în rândul credincioșilor; misiunea preoților tineri în parohie; pastorația tinerilor și apropierea lor față de biserică, etc. Totodată, s-a făcut programarea următoarelor întruniri în parohiile aparținătoare acestui cerc pastoral-misionar. Parohiile care fac parte din acest cerc sunt următoarele: Vinga, Șagu, Mănăștur, Cruceni, Firiteaz, Fiscut, Hunedoara Timișană, Zădăreni, Bodrogu Nou, Călugăreni, Felnac, Munar, Secusigiu, Satu Mare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1138, Ultimul acces: 2026-07-24 23:35:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1