Sărbătoare închinată Sfinților Dosoftei și Lucia, în Bucium - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoare închinată Sfinților Dosoftei și Lucia, în Bucium

[2014-12-15]
Sfântul Ierarh Dosoftei și Sfânta Muceniță Lucia au fost sărbătoriți sâmbătă, 13 decembrie 2014, în cartierul „I. C. Brătianu“ - Bucium din Iași, informează Ziarul Lumina. În ajunul sărbătorii, a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, iar la final a fost organizat un concert de colinde. Lucrările de construcție la sfântul locaș au avansat, astfel că în prezent acesta este acoperit.
O parohie din Iași înființată acum aproape un deceniu, a cărei biserică este deja ridicată, i-a serbat în mod deosebit pe Sfântul Ierarh Dosoftei și pe Sfânta Muceniță Lucia. Aflată la câteva sute de metri de Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași, locașul de închinare al acestei parohii a adunat în ajunul sărbătorii și în ziua hramului numeroși credincioși. În seara zilei de vineri, 12 decembrie, protos. Iustin Neagu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Socola, alături de un sobor de preoți, a săvârșit Vecernia unită cu Litia. Atmosfera de rugăciune deosebită a fost completată de cântările stranei ale tinerilor, profesori de muzică și teologi. Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodox㠄Dumitru Stăniloae“ din Iași, a adresat credincioșilor un cuvânt în care a făcut referire la personalitatea și virtuțile Sfântului Ierarh Dosoftei. „Troparul pe care l-am auzit la slujba Vecerniei evidențiază patru dintre multele însușiri ale lui Dosoftei, care l-au făcut vrednic să fie trecut în ceata sfinților. Acesta enumeră patru însușiri ale sale: mărturisitor al credinței, învățător al sfințeniei, păstor blând ca un miel și dascăl al dumnezeieștii Liturghii“, a amintit pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, care a îndemnat spre sfârșitul cuvântului să se roage sfinților „ca să mijlocească pentru iertarea păcatelor și pentru creșterea duhovnicească“. În continuare, protos. Iustin Neagu a remarcat că Sfântul Ierarh Dosoftei a fost un „trăitor de înaltă ținută duhovnicească și un cărturar neîntrecut“. În același timp, Preacuvioșia Sa a îndemnat pe cei prezenți să duc㠄mesajul duhovnicesc“ de la biserica ce se ridică în cartierul „I. C. Brătianu“, pentru ca lucrările de construcție aflate în derulare să continue.
Sfinții, aproape de credincioși prin harul dobândit
În dimineața zilei de 13 decembrie, pe o vreme însorită, dar rece, slujitorii sfintelor altare și bunii credincioși și-au îndreptat din nou pașii spre biserica aflată în sărbătoare. Utrenia a fost urmată de slujba Ceasurilor și de Sfânta Liturghie. Soborul preoților a fost condus de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. Pentru a da un specific aparte slujbei, o parte din ectenii și rugăciuni au fost rostite după Liturghia diortosită de Sfântul Ierarh Dosoftei. „Sfântul Dosoftei ne este aproape nu doar prin graiul liturgic, ci și prin harul pe care l-a dobândit prin rugăciune și prin viață sfântă“, a evidențiat arhim. Nichifor Horia, care a vorbit despre viața Sfinților Dosoftei și Lucia, urmând ca mai apoi să mulțumească părintelui paroh Aurel Mărgineanu pentru că a pregătit „cele spre slujire“. După ce au sărutat icoana Sfintei Lucia, credincioșii au participat la o agapă frățească, oferită prin dragostea familiei părintelui paroh Aurel Mărgineanu și a enoriașilor parohiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1043, Ultimul acces: 2026-07-29 02:06:33