Colindele - teologia Bisericii în cuvinte simple

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Colindele - teologia Bisericii în cuvinte simple

[2014-12-15]

Cu siguranţă, „a colinda“ este un termen potrivit pentru a desemna misiunea Sfinţilor Apostoli. Un termen care nu poate fi tradus în limbile moderne. De ce oare? Pentru că „a colinda“ înseamnă mai mult decât a vesti Evanghelia. Înseamnă bucurie şi jertfă, adăugate misiunii creştine! Când baţi la poarta cuiva, nu vesteşti doar că Hristos s-a născut acum 2000 de ani, ci te rogi cântând - ca bucuria adusă de Smeritul Prunc din iesle să se sălăşluiască în acea casă. Deci, colindatul este cale de rugăciune şi de comuniune în Hristos cel născut în ieslea Betleemului.
Cu toţii ne amintim cu drag, în pragul sărbătorilor prilejuite de Naşterea Domnului, de vremea copilăriei. Momentele în care, de mână cu bunica ori cu părinţii, mergeam la colindat sunt parte din fiinţa noastră şi nu pot fi şterse din memorie. Două strofe cântate din două respiraţii, încununate de „La anul şi la mulţi ani!“, acestea formau colinda noastră gângurită. Era, poate, puţin pentru alţii, dar suficient pentru Dumnezeu. Indiferent de vârstă, mersul la colindat era o treabă serioasă. Cu zile de repetiţii, pregătiri, emoţii. Dar, oare, de ce atâta implicare? Până la urmă, ce înseamnă a colinda şi ce sunt colindele?
Teologia Sfintei Biserici a subliniat dintotdeauna misiunea creştinului de a fi „apostol“ pentru celălalt. Mesajul Evangheliei a cuprins întreaga lume, tocmai prin faptul că cei din biserică, din comunitatea creştină, au ştiut să vorbească şi să vestească bucuria pe care a adus-o întruparea Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Aşa s-au născut Sfintele Evanghelii şi Epistolele cuprinse în Sfânta Scriptură - din dorinţa ca toţi să înţeleagă marea taină a religiei creştine. Sfinţii Apostoli au luat la pas lumea, în vestirea Evangheliei, ţară cu ţară, cetate cu cetate şi sat cu sat, aducând cu ei lumina lui Hristos. Cum se traduce această acţiune în limbajul popular românesc?
Cu siguranţă, „a colinda“ este un termen potrivit pentru a desemna misiunea Sfinţilor Apostoli. Un termen care nu poate fi tradus în limbile moderne. De ce oare? Pentru că „a colinda“ înseamnă mai mult decât a vesti Evanghelia. Înseamnă bucurie şi jertfă, adăugate misiunii creştine! Când baţi la poarta cuiva, nu vesteşti doar că Hristos s-a născut acum 2000 de ani, ci te rogi cântând - ca bucuria adusă de Smeritul Prunc din iesle să se sălăşluiască în acea casă. Deci, colindatul este cale de rugăciune şi de comuniune în Hristos cel născut în ieslea Betleemului.
Cum s-au născut colindele?
Încă din primele veacuri creştine, Biserica şi-a exprimat învăţătura dogmatică prin intermediul imnelor liturgice. Chiar din secolul I avem mărturii că primii creştini adunaţi în rugăciune şi frângerea pâinii cântau imne. Astfel, în scrisoarea guvernatorului Pliniu către împăratul Traian, găsim menţiunea că, „în Bitinia, creştinii se adunau sâmbătă spre duminică, luau o masă nevinovată şi cântau imne lui Hristos, ca unui zeu“.
Începând cu secolul al III-lea, avem de a face cu adevărate strofe poetice, care transmiteau adevărurile de credinţă, dezvoltate mai târziu de melozi şi imnografi. Noile creaţii liturgice au devenit normative în cultul sfintei Biserici, însă paralel cu acestea s-a dezvoltat şi o poezie religioasă în cuvinte simple. Mai ales la poporul român, s-a simţit nevoia ca teologia Bisericii să fie „tradusă“ în limba poporului. Pe baza informaţiilor din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, din slujbele Bisericii şi din lumina sfintelor icoane, credincioşii au alcătuit versuri pline de credinţă - colinde.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1054, Ultimul acces: 2026-07-30 11:41:46

Timp total: 0.04s...

[]:1