Sfințire de convent la Roman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințire de convent la Roman

[2006-09-25]
În cadrul Custodiei "Fericitul Ieremia" a Fraților Minori Capucini, în ziua de sâmbătă, 23 septembrie 2006, la ora 11.00, a avut loc sfințirea noului convent din Roman, dedicat Sfântului Padre Pio din Pietrelcina. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, fiind prezenți mulți preoți, atât din țară cât și din străinătate, un număr mare de persoane consacrate și numeroși credincioși din cele patru parohii ale Romanului și din împrejurimi.

Lucrările la convent, aflăm de pe situl Ercis.ro, din corespondența semnată de fr. Nicolae Zamfirache au început în vara anului 2004, preluându-se structura de la Primăria Municipiului Roman. În prezent conventul are rol de casă de formare pentru frații care se pregătesc pentru profesiunea perpetuă și pentru sfânta Preoție. Actualmente conventul găzduiește un număr de 14 frați. Tot pr. Zamfirache mai informează că la Onești, în capela Seminarului Teologic Capucin "Fericitul Ieremia", în cadrul unei celebrări deosebite, din ziua de 16 septembrie 2006, trei tineri postulanți au ales să-l urmeze pe Cristos după exemplul sfântului Francisc, îmbrăcând haina capucină și începând totodată anul de noviciat.

Noviciatul se desfășoară în conventul "Sfântul Francisc" din Borzești, Bacău, și este o perioadă care oferă posibilitatea de a se experimenta mai intens și mai profund idealul vieții evanghelice franciscano-capucine și răspunde aspectelor primare ale vieții noastre religioase, în special printr-o experiență particulară de credință, de rugăciune contemplativă, de viață fraternă, de contacte cu cei săraci și de muncă.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 957, Ultimul acces: 2026-08-20 11:02:35