Administrarea orei de religie (Adevarul.ro)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Administrarea orei de religie (Adevarul.ro)

[2014-12-10]

Un excedent de oţărâri încrucişate nu va face decât să muşte din spaţiul comun în care sunt mai recomandabile alianţele oneste şi federările consecvente, şi în care de altfel va trebui instalată soluţia.
Religie, plural
Cum scrisoarea înaintată ieri Senatului de Patriarhie intervine preventiv, gestul e decis la polul opus comunicatului în care BOR doar deplângea – în privinţe similare – o decizie a Curţii Constituţionale. De altfel, deplângând-o, afirma că „va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri”. Scrisoarea patriarhală e notificare şi parte a acestei intensificări. Mai exact o reintensificare, căci Mircea Miclea afirma deunăzi că tocmai prin presiune BOR a beneficiat de articolul respins în noiembrie de CCR, altminteri nici nu ar fi figurat în Legea Educaţiei din 2011. Cele două evenimente sunt, oricum, legate. Chit că nu se suprapun: Curtea, la care nu există recurs, s-a pronunţat punctual cu privire la regimul actualelor orelor de religie, pe când iniţiativa legislativă deja adoptată de Camera Deputaţilor priveşte ansablul reglementărilor din Legea Educaţiei referitoare la religie şi opţiunile ei. Este dacă nu un contrasens, cel puţin un contratimp ca Patriarhia să folosească (mai mult sau mai puţin retoric) apelul la Constituţia în vigoare după ce tocmai garantul acesteia, Curtea, i-a demonstrat o excepţie de neconstituţionalitate. Însă miza parlamentară e acum mai mare.
Remus Cernea a declarat, într-o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social în iunie anul curent, că iniţiativa sa legislativă urmăreşte armonizarea cu practicile şi recomandările europene pentru studierea religiei şi deopotrivă includerea altor discipline în afară de aceasta – filosofie, ştiinţe – în acolada „Etica şi cultura civică”. Aceasta e un hibrid disciplinar recent, neclar din punctul de vedere al programei efective, al metodei şi al ponderii cu care va păstra – aşa îşi propune – predarea religiei. Proiectul de lege a primit deja mai multe avize şi pozitive, şi negative, inclusiv „avizul negativ” al Patriarhiei.
La mijloc stă însă o decizie a Curţii Constituţionale care numai facultativă nu e, a cărei motivaţie e aşteptată de un larg public şi care trebuie, cu sau fără actualul proiect de lege, să intre curând în vigoare. Care au fost reacţiile? Dacă le-ar fi putut urmări, Caragiale ar fi avut – admirativ, desigur – de ce să-şi răsucească mustaţa sa de maestru al aritmeticii cu flamuri. Pe scurt: ora de religie a implicat din capul locului o cerere-notificare (părinte sau tutore sau elev). Înainte o semnau unii. Acum o vor semna ceilalţi. Dar n-ar trebui să iasă tot atâţia?! Ei bine, nu. În aceeaşi clasă şi la aceeaşi oră, la prima numărătoare par a fi ieşit majorităţi stabile, confortabile, în timp ce la a doua se aşteaptă instabilităţi, devreme ce Patriarhia consideră decizia ca „discriminatorie şi umilitoare”
Să survolăm însă şi situaţia din teren – şi să pornim de la beneficiari. 1991 şi 2003 nu jalonează doar datele celor două Constituţii, ci şi cele două generaţii de elevi care au parcurs traseul claselor I-XII în postcomunism, adică în epoca istorică în care post- a readus, în privinţa religiei, tot ce era interzis în comunism. Cea mai mare parte a acestor elevi au fost încredinţaţi sau expuşi învăţământului de acest fel. Sunt ei cei care alcătuiesc azi, în cea mai mare parte, bazinul social care fie emite, fie recepţionează obiecţiile faţă de ora de religie. În materie de manuale, predare, efecte: ceilalţi români, în fond, nu sunt în măsură să se pronunţe cu aceeaşi directă îndreptăţire. Trecuţi mai mult sau mai puţin izbutit prin aceste şcoli, foştii elevi imprimă dezbaterii curente o dinamică faţă de care Patriarhia pare un pol static. Dinamica e mult mai amplă, iar azi – spre deosebire de acum zece ani sau cincisprezece ani – se pronunţă beneficiarii actualei educaţii religioase. O soluţie ingenioasă a venit – a doua zi după CCR – chiar de la elevii de azi. Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Asociaţia Tinerii Europeni pentru România au propus un proiectul de lege care să includă istoria religiilor în gimnaziu şi oră de religie la liceu în conformitate cu opţiunile fiecăruia. Poate că milioanele de exemplare citite în ultimul sfert de secol din cărţile lui Eliade, totuşi, nu s-au topit desăvârşit în uitare, lipsă de reper, bovarism. Aşadar, propun elevii, până la 14 ani istoria religiilor, iar de îndată ce ar fi legal cu putinţă, o altă opţiune din aceeaşi arie. Nu ştim ce pasiuni a născut, în cazul lor, ora de religie, dar e cert că – fiind elevi cu reacţii imediate de iniţiativă legislativă – la eventuala opţiune „Etică şi cultură civică” au primit deja un robust zece.
Întreaga discuţie e însă despre opţiuni, îmbunătăţiri şi alternative. Nu sunt nicidecum două şi numai două centre de opinie. Dacă par deseori şi multora aşa, cu dezavuări tenace şi cu demonizări reciproce inavuabile, e pentru că nu există suficientă mediere competentă şi suficient spaţiu de neutralitate, acest continent descoperit de modernitate în privinţa rostului şi locului public al religiilor. Sunt prea multe lucruri esenţiale şi în teologia ortodoxă, dar şi în cuplajul Bisericii majoritare la realităţile politico-sociale ale ultimului secol care nu sunt deloc prezente în manuale. Dar nici omniprezenţa, nici evacuarea completă a religiei nu pot duce la bune rezultate, între altele pentru că n-ar deriva din bune practici. De pildă, a alege între fundamentalişti foarte religioşi şi leninişti foarte fundamentalişti e o non-alegere. Dacă vor deveni sau îşi doresc să fie exclusiv tabere baricadate, cele două tabere ar putea afla că nu pot fi disjunse: sunt parte şi a problemei, şi a soluţiei. Ar fi ironic, dacă nu ar fi mai întâi un blocaj, faptul că BOR intervine în favoarea sa azi cu acelaşi tip de argumente pe care le ignora ieri şi în acelaşi spaţiu în care se va regăsi mâine. Argumentele propriu-zise şi spaţiul comun de educaţie sunt primele victime. Deşertificarea colectivă a zonei de echilibru e evidentă în faptul că buna-credinţă lipseşte cronic în evaluarea argumentelor celorlalţi (e deseori primitivă), şi prea puţini dintre actorii care s-au pronunţat s-au îngrijit şi de legitimitatea celorlalţi. Un excedent de oţărâri încrucişate nu va face decât să muşte din spaţiul comun în care sunt mai recomandabile alianţele oneste şi federările consecvente, şi în care de altfel va trebui instalată soluţia. Nu s-a stabilit încă, de comun acord, care ar fi Greenwich-ul după care se stabileşte fusul orar al religiei. Ce e sigur e că, pe termen lung, mediu şi scurt, nici o religie şi nici o formă de educaţie nu a câştigat mai mult decât a pierdut prin promovarea – fără consultări, fără alternative: plină de suspiciune – a ideii de obligativitate. Ne aflăm în faţa unui test democratic ale cărui mize văzute şi nevăzute ar putea cântări mult în următorii ani. Există riscul ca fiecare din cei implicaţi să arunce, cum se spune popular, copiii odată cu apa murdară din copaie. Uitaţi-vă mai bine la ei. Sunt gemeni.
Autor: Eugen Ciurtin

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 1020, Ultimul acces: 2026-07-28 15:20:13

Timp total: 0.03s...

[1]:1