Deschiderea Anului Vieții Consacrate la Oradea[2014-11-29]"Călugări și călugărițe, fiți mărturisitori ai credinței", a fost îndemnul Preasfinției Sale Virgil Bercea, adresat persoanelor consacrate cu ocazia deschiderii Anului Vieții Consacrate în Eparhia de Oradea, în ziua de 29 noiembrie 2014. "Vom fi împreună cu toții: preoții și persoanele consacrate, călugării și călugărițele, credincioșii și asociațiile laicale care lucrăm pentru propovăduirea Cuvântului Evangheliei și pentru mântuirea sufletelor", a scris PS Virgil într-o invitație la această deschidere solemnă. "În acest cadru de rugăciune vom încerca să înțelegem rolul indispensabil al fiecăruia în Biserică; să ne bucurăm și să mulțumim Domnului pentru toate darurile primite și să ne dăruim sufletul, inima și viața noastră Bisericii și Preasfintei Treimi.""Vă aștept pe toți la Oradea și sunt convins că această celebrare Liturgică va fi o încununare a activităților pastorale din parohiile dumneavoastră, un bun prilej de a sta împreună și de a ne cunoaște mai bine precum și un moment de a reîncepe o nouă viață cu Domnul." Sfânta Liturghie de deschidere, de la ora 10.30, a început cu procesiunea la care au participat călugării, călugărițele și preoții din Eparhie, de la Liceul Greco-Catolic la Catedrala Sfântul Nicolae, urmată de cuvântul pr. Mihai Vătămănelu, care a prezentat tuturor Anul Vieții Consacrate, aflăm de pe EGCO.ro. Cuvântul Preasfințitului Virgil s-a axat pe Scrisoarea Papei Francisc adresată persoanelor consacrate. Obiectivele acestui An, propuse de Sfântul Părinte sunt trei: "a trăi trecutul cu recunoștință", "a trăi prezentul cu pasiune" și "a îmbrățișa viitorul cu speranță". Pe lângă aceste obiective pe care persoanele consacrate trebuie să și le propună, de la ele Sfântul Părinte are și așteptări: "treziți lumea", persoanele consacrate fiind îndemnate să vorbească tuturor despre Cristos; "mergeți în toată lumea", până la periferiile lumii, la cei bolnavi și orfani; "trăiți bucuria", bucuria că l-ați întâlnit pe Cristos. (Sursa: EGCO.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 811, Ultimul acces: 2026-07-28 15:18:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1