Ora de religie, garanția morală a României - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ora de religie, garanția morală a României

[2014-11-23]
Creștinilor ortodocși li se poate părea inutil să li se argumenteze de ce trebuie să pledezi pentru predarea religiei în școlile publice. Pentru un credincios, necesitatea orei de religie este evidentă. Cei care militează pentru scoaterea orei de religie din programa școlară fie o consideră inutilă, fie văd în ea un mijloc de manipulare a conștiinței elevilor de școală generală sau liceu. Consideră că un copil care frecventează constant orele de religie devine un om religios, ba chiar un creștin-ortodox, în mod automat, vrând-nevrând, peste voința sa. De ce nu este ora de religie inutilă?
Concis spus, pentru că România are nevoie în viitor de o societate compusă din oameni morali. Nu cred că cineva ar putea contrazice cu argumente solide acest deziderat comun. Mă îndoiesc profund că oponenții predării religiei în școli aspiră să trăiască într-o societate a viitorului anomică, anarhică, în care domnește fărădelegea și în care fiecare dintre noi ne-am purta ca niște fiare sălbatice unii față de alții, ca în acea stare de natură căzută descrisă de Thomas Hobbes: homo homini lupus est.
Pentru ca societatea românească să existe cu succes în viitor trebuie ca indivizii care o compun să se comporte moral unii față de ceilalți. Adică să se respecte în calitatea lor de ființe umane - conștiente, raționale. „Dar de ce consideri tu că doar morala creștină poate furniza temelia educațională a României de mâine?“, ar putea întreba cineva.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 785, Ultimul acces: 2026-07-26 15:38:33