Sfântului Grigorie Decapolitul sărbătorit la Mânăstirea Bistrița olteană[2014-11-19]În fiecare an la 20 noiembrie Biserica noastră îl pomenește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaște se găsesc spre cinstire și închinare la Mânăstirea Bistrița din județul Vâlcea. A devenit deja o tradiție ca praznicul să fie sărbătorit în mod deosebit la Mânăstirea Bistrița de numeroși credincioși veniți atât din Arhiepiscopia Râmnicului cât și din alte zone ale țării, iar slujbele religioase să fie săvârșite în sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La ceas de aleasă sărbătoare Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Momentele liturgice dedicate Sfântului Ocrotitor al așezământului monahal de la Bistrița vâlceană și al întregii Oltenii vor începe din seara zilei de miercuri, 19 noiembrie, cu slujba Privegherii și vor culmina joi, 20 noiembrie, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului și Sfânta Liturghie arhierească.Repere biografice Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ținutul Decapole, de unde și numele de Decapolitul, în anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane, la care era părtaș însuși împăratul. Tatăl său se numea Serghie, iar mama sa Maria. Încă de copil a iubit învățătura și felul de viețuire al monahilor. A intrat de timpuriu în monahism și a viețuit prin mai multe mânăstiri din împrejurimi. A săvârșit minuni încă din viața sa pământească, precum și după trecerea sa la cele veșnice în anul 842, la Constantinopol. Mai înainte viețuise într-o mânăstire din Muntele Olimp. Trupul său a fost găsit neputrezit și izvorând bună mireasmă, fiind păstrat în mânăstirea in care trecuse la Domnul. În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat în biserica Mânăstirii Bistrița din județul Vâlcea, pe care însuși o rezidise din temelii. Astfel, Mănăstirea Bistrița a devenit loc de pelerinaj al credincioșilor care își aflau și își află în continuare ajutor in suferințe prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul. Din cauza deselor atacuri și incursiuni ale ungurilor asupra Țării Românești, călugării din Mănăstirea Bistrița Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaștele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peșteră s-a făcut un mic paraclis pictat, numit Paraclisul Sfântului Grigorie. Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaște, datează din anul 1656, fiind lucrată de meșteri din Cetatea Brașovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950. (Articol realizat de Diacon Gheorghe Cioiu) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 7050, Ultimul acces: 2026-07-30 09:39:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1